Canonul 19 Propovăduirea Scripturii după tâlcuirea Părinților

Se cuvine ca cei ce stau în fruntea bisericilor, în fiecare zi, iar mai ales în zilele Domnului, să învețe pe tot clerul și pe popor cuvintele evlaviei, culegând din dumnezeiasca Scriptură înțelesurile și judecățile adevărului, și nefăcând nicio abatere de la hotarele deja puse, nici de la predania purtătorilor de Dumnezeu părinți. Iar dacă s-ar ridica vreun cuvânt al Scripturii, să nu-l tâlcuiască altfel decât au arătat luminătorii și învățătorii Bisericii prin scrierile lor proprii, și mai degrabă în aceasta să caute a fi bine-primiți decât alcătuind cuvântări de la sine, ca nu cumva, aflându-se uneori în neputință pentru aceasta, să cadă din ceea ce se cuvine. Căci prin învățătura părinților mai sus ziși, popoarele, ajungând la cunoștința celor bune și de ales și a celor nefolositoare și de lepădat, își îndreaptă viața spre mai bine, și nu sunt prinse de patima neștiinței, ci, luând aminte la învățătură, se ascut pe sine ca să nu pătimească rău, și, prin frica pedepselor ce atârnă asupra lor, lucrează pentru mântuirea lor înșiși.