Sfintele Canoane
Legea Bisericii, așa cum a primit-o Biserica: canoanele Sfinților Apostoli și ale celor șapte Sinoade Ecumenice, în număr de 274, fiecare în textul său grecesc, alături de o traducere făcută după el pentru acest site.
Un canon (κανών, regulă sau dreptar) este o hotărâre a unui sinod sau o dispoziție a unui Părinte cu privire la rânduiala Bisericii: cine poate fi hirotonit și cum, ce poate și ce nu poate face un episcop, cum sunt primiți înapoi cei căzuți, cum se țin posturile și sărbătorile, cum sunt primiți ereticii, ce se citește în biserică. Canoanele nu sunt un cod. Fiecare a fost scris pentru un anumit moment, iar Biserica le-a citit întotdeauna împreună, cele de mai târziu tâlcuindu-le pe cele de mai înainte și toate fiind aplicate cu dreaptă socoteală.
Sunt primite patru feluri. Canoanele apostolice, optzeci și cinci de reguli transmise sub numele Apostolilor, din Biserica siriană a secolului al IV-lea. Canoanele celor șapte Sinoade Ecumenice, de la Niceea, în 325, până la Niceea, în 787, împreună cu Sinodul Trulan din 691-692, care a dat canoanele pe care Sinoadele al V-lea și al VI-lea nu le scriseseră. Canoanele sinoadelor locale, între care cele de la Ancira, Neocezareea, Gangra, Antiohia, Laodiceea, Sardica și Cartagina, primite în legea întregii Biserici. Și canoanele Sfinților Părinți: hotărâri ale Sfântului Vasile cel Mare, ale Sfântului Atanasie, ale Sfântului Grigorie de Nyssa și ale altora, date în epistole și primite ca lege.
Biserica însăși a stabilit lista. Canonul al doilea al Sinodului Trulan primește Canoanele apostolice, sinoadele de dinaintea lui și pe Sfinții Părinți, numindu-i pe fiecare în parte, iar canonul întâi al Sinodului al VII-lea le întărește pe toate. În 1800, Sfântul Nicodim Aghioritul și ieromonahul Agapie au tipărit întregul corpus, cu tâlcuiri, sub numele de Pidalion, adică Cârma, iar aceasta este colecția pe care o folosește Biserica Ortodoxă. Două cuvinte rânduiesc felul în care se aplică: acrivia, strictețea literei, și iconomia, îngăduința pastorală pe care episcopul o poate folosi pentru mântuirea unui suflet. Canoanele sunt măsura; episcopul este medicul.
Colecțiile
-
Canoanele Apostolice
Optzeci și cinci de canoane transmise sub numele Apostolilor. Ele încheie Așezămintele Apostolice, o alcătuire siriacă din a doua jumătate a secolului al patrulea, iar Biserica a primit canoanele lăsând deoparte Așezămintele: Sinodul Trulan, în canonul său al doilea, a luat cele optzeci și cinci și a lepădat restul ca stricate de eretici. Ele stau primele în orice colecție, iar sinoadele care urmează le citează ca fiind deja obligatorii: canonul al cincisprezecelea al Niceei vorbește despre „canonul apostolic” împotriva clericului care trece dintr-o cetate în alta.
-
Sinodul I Ecumenic
Douăzeci de canoane de la sinodul care l-a osândit pe Arie și a alcătuit prima parte a Crezului. Ele rânduiesc treapta marilor scaune, primirea înapoi a celor căzuți în timpul prigoanei, treptele pocăinței și de ce nimeni nu îngenunchează duminica sau în zilele Cincizecimii.
-
Sinodul al II-lea Ecumenic
Șapte canoane de la sinodul care a desăvârșit Crezul. Cel dintâi întărește credința Niceei și numește ereziile pe care le osândește; al treilea dă episcopului Constantinopolului întâietatea de cinste după episcopul Romei, pentru că este Roma cea nouă; al șaptelea arată cum sunt primiți cei întorși din fiecare erezie, prin ungere sau prin botez.
-
Sinodul al III-lea Ecumenic
Opt canoane de la sinodul care l-a osândit pe Nestorie și a mărturisit pe Fecioară ca Născătoare de Dumnezeu. Șase dintre ele privesc pe episcopii și clericii care au ținut partea lui Nestorie; al șaptelea oprește pe oricine să alcătuiască sau să propună un alt Crez decât cel al Niceei; al optulea întărește neatârnarea Bisericii Ciprului față de episcopul Antiohiei, iar cu ea, temeiul că niciun episcop nu poate lua o eparhie care n-a fost niciodată a lui.
-
Sinodul al IV-lea Ecumenic
Treizeci de canoane de la sinodul care a hotărât cele două firi ale lui Hristos. Ele întăresc fiecare canon de mai înainte, opresc hirotonia pe bani, pun monahii sub episcopul lor, opresc hirotonirea unui cleric fără o biserică, iar în canonul al douăzeci și optulea dau scaunului Constantinopolului aceleași întâietăți ca Romei celei vechi, al doilea în rang după ea.
-
Sinodul Trulan
O sută două canoane, cel mai mare trup de lege pe care l-a dat vreodată un sinod Bisericii. Sinodul al cincilea și al șaselea hotărâseră dogma fără să dea canoane, așa că episcopii s-au adunat din nou în sala boltită (Trulos) a palatului ca să le dea: sinodul Chinisext, adică al cincilea-șaselea. Canonul său al doilea numește fiecare colecție pe care o primește Biserica, de la Canoanele Apostolice până la Sfinții Părinți; celelalte rânduiesc clerul, mănăstirile, slujba, posturile, căsătoria, icoanele și primirea ereticilor.
-
Sinodul al VII-lea Ecumenic
Douăzeci și două de canoane de la sinodul care a așezat din nou icoanele. Cel dintâi primește fiecare canon de mai înainte; celelalte așază din nou ce stricaseră anii iconoclaști, oprind hirotonia pe bani și numirea mirenească a episcopilor, cerând moaște în fiecare biserică sfințită și rânduind mănăstirile și averea lor.
Textele și ale cui sunt
Textul grecesc este cel al Pidalionului, așa cum l-a transcris Nektarios Mamalougos (users.uoa.gr/~nektar). A fost citit canon cu canon, după sensul limpede al textului, și au fost îndreptate greșelile de tipar ale transcrierii, în număr de 220; fiecare îndreptare este enumerată împreună cu dovezile ei, alături de lecțiunile rămase deschise, unde transcrierea este tipărită așa cum este. Traducerea de alături este proprie acestui site, făcută după textul grecesc, fidelă și cuvânt cu cuvânt acolo unde limba îngăduie; nu urmează nicio altă traducere și poate fi citată liber, cu o legătură. Canoanele înseși aparțin Bisericii.
Urmează: canoanele sinoadelor locale și ale Sfinților Părinți, din aceeași sursă, în aceeași formă.