Sinodul al IV-lea Ecumenic

Am hotărât ca și canoanele puse de sfinții Părinți la fiecare sinod până acum să rămână în putere.

Dacă vreun episcop ar face hirotonie pentru bani și ar coborî la vânzare harul cel nevânzabil, și ar hirotoni pentru bani episcop, sau horepiscop, sau preoți, sau diaconi, sau pe altcineva din cei socotiți în cler, sau ar rândui pentru bani econom, sau ecdic, sau paramonar, sau pe oricine ținând de canon, pentru câștigul său rușinos, cel ce a încercat aceasta, dovedindu-se, să-și primejduiască treapta sa proprie; iar cel hirotonit să nu se folosească deloc de hirotonia sau rânduirea făcută prin negustorie, ci să fie străin de vrednicia sau de grija pe care a dobândit-o pentru bani. Iar dacă s-ar arăta cineva mijlocind la asemenea câștiguri rușinoase și nelegiuite, și acesta, de va fi cleric, să cadă din treapta sa proprie; iar de va fi mirean sau monah, să fie anatematizat.

A ajuns la sfântul sinod că unii dintre cei socotiți în cler, pentru câștig rușinos, se fac arendași ai unor moșii străine și iau asupra lor treburi lumești ca antreprenori, nepăsându-le de slujba lui Dumnezeu, ci alergând pe la casele oamenilor lumii și luând asupra lor cârmuirea averilor, din iubire de argint. A hotărât deci sfântul și marele sinod ca nimeni de acum înainte, nici episcop, nici cleric, nici monah, să nu ia în arendă moșii, nici să se amestece în chiverniseli lumești de treburi, afară doar de va fi chemat prin legi la epitropia neapărată a celor nevârstnici, sau de va îngădui episcopul cetății să poarte grijă de treburile bisericești, sau de orfani, sau de văduve fără de purtare de grijă, și de persoanele care au mai ales nevoie de ajutorul bisericesc, pentru frica lui Dumnezeu. Iar dacă cineva, călcând cele hotărâte, ar încerca de acum înainte așa ceva, unul ca acesta să fie supus epitimiilor bisericești.

Cei ce urmează cu adevărat și cu curăție viața singuratică să fie învredniciți de cinstea cuvenită. Iar fiindcă unii, folosindu-se de chipul cel monahicesc, tulbură și bisericile, și treburile cele cetățenești, umblând fără rânduială prin cetăți, ba chiar și îndeletnicindu-se a-și alcătui lor înșiși mănăstiri, s-a socotit bine ca nimeni, nicăieri, să nu zidească, nici să alcătuiască mănăstire sau casă de rugăciune, fără voia episcopului cetății; iar monahii din fiecare cetate și țară să fie supuși episcopului, și să îmbrățișeze liniștea, și să ia aminte numai la post și la rugăciune, stăruind în locurile în care s-au lepădat de lume; și să nu se amestece în treburi bisericești sau lumești, nici să ia parte la ele, părăsindu-și mănăstirile lor proprii, afară doar de vor fi îngăduiți pentru vreo nevoie neapărată de către episcopul cetății; și nimeni să nu primească în mănăstiri vreun rob spre a se face monah, fără voia stăpânului său propriu. Iar pe cel ce va călca această hotărâre a noastră, am hotărât să fie necuminecat, ca să nu se hulească numele lui Dumnezeu. Iar episcopul cetății trebuie să poarte grija cuvenită de mănăstiri.

Cu privire la episcopii sau clericii ce trec din cetate în cetate, s-a socotit bine ca și canoanele puse despre aceștia de sfinții Părinți să aibă putere.

Nimeni să nu fie hirotonit fără de rânduială anume, nici preot, nici diacon, nici oricare altul dintre cei din rânduiala bisericească, decât dacă cel hirotonit este vestit anume pentru o biserică de cetate sau de sat, sau pentru un martiriu, sau pentru o mănăstire. Iar pe cei hirotoniți fără de rânduială, a hotărât sfântul sinod ca o astfel de punere de mâini să fie fără de nici o tărie, și ei să nu poată lucra nicăieri, spre ocara celui ce i-a hirotonit.

Am hotărât ca cei rânduiți odată în cler, sau chiar și monahii, să nu meargă nici la oaste, nici la vreo vrednicie lumească; iar de vor îndrăzni aceasta și nu se vor pocăi, ca să se întoarcă la ceea ce mai înainte au ales pentru Dumnezeu, să fie anatematizați.

Clericii caselor de săraci, și ai mănăstirilor, și ai martiriilor să rămână sub stăpânirea episcopilor din fiecare cetate, potrivit predaniei sfinților Părinți, și să nu se răzvrătească, din îndărătnicie, împotriva episcopului lor propriu. Iar cei ce ar îndrăzni să răstoarne o asemenea rânduială, în orice chip, și nu se supun episcopului lor propriu, de vor fi clerici, să fie supuși epitimiilor canoanelor; iar de vor fi monahi sau mireni, să fie necuminecați.

Dacă vreun cleric are pricină cu alt cleric, să nu-și părăsească episcopul său propriu și să nu alerge la judecăți lumești, ci mai întâi să-și cerceteze pricina înaintea episcopului său propriu, sau cel puțin, cu voia episcopului însuși, judecata să se alcătuiască înaintea celor pe care le-ar voi amândouă părțile; iar dacă cineva ar face împotriva acestora, să fie supus epitimiilor canonice. Iar dacă un cleric are pricină cu episcopul său propriu sau chiar cu alt episcop, să fie judecat înaintea sinodului eparhiei. Iar dacă un episcop sau un cleric ar avea neînțelegere cu mitropolitul aceleiași eparhii, să alerge la exarhul diecezei sau la scaunul Constantinopolului celui împărătesc, și să fie judecat înaintea lui.

Nu este îngăduit ca un cleric să fie înscris totodată în bisericile a două cetăți, adică și în cea în care a fost hirotonit la început, și în cea la care a alergat, ca la una socotită mai mare, din pofta slavei deșarte. Iar pe cei ce fac aceasta, să-i aducă înapoi la biserica lor proprie, în care au fost hirotoniți de la început, și acolo numai să slujească. Iar dacă cineva a fost deja mutat de la o biserică la alta, să nu se amestece deloc în treburile bisericii dintâi, adică nici ale martiriilor, nici ale caselor de săraci, nici ale xenodohiilor de sub ea. Iar pe cei ce ar îndrăzni, după hotărârea acestui mare și ecumenic sinod, să facă ceva din cele oprite acum, a hotărât sfântul sinod ca ei să cadă din treapta lor proprie.

Am hotărât ca toți săracii și cei ce au nevoie de ajutor să călătorească, după cercetare, numai cu scrisorele, adică cu scrisori bisericești de pace, iar nu cu scrisori de recomandare, pentru că scrisorile de recomandare se cuvine să se dea numai persoanelor aflate în bun nume.

A ajuns la noi cum că unii, împotriva așezămintelor bisericești, alergând la stăpâniri, au împărțit, prin porunci împărătești, o singură eparhie în două, așa încât din aceasta să fie doi mitropoliți în aceeași eparhie. A hotărât deci sfântul sinod ca de acum înainte niciun episcop să nu îndrăznească un asemenea lucru, căci cel ce ar încerca aceasta va cădea din treapta sa proprie. Iar câte cetăți au fost cinstite deja, prin scrisori împărătești, cu numele de mitropolie, să se bucure numai de cinste, la fel și episcopul care cârmuiește acea biserică, păstrându-se, adică, drepturile ei proprii mitropoliei celei adevărate.

Clericii străini și necunoscuți, într-o altă cetate, fără scrisori de recomandare de la episcopul lor propriu, să nu slujească nicidecum, nicăieri.

Fiindcă în unele eparhii s-a îngăduit cititorilor și cântăreților să se însoare, a hotărât sfântul sinod ca niciunuia dintre ei să nu-i fie îngăduit a lua femeie de altă credință. Iar pe cei ce au făcut deja copii dintr-o astfel de căsătorie, de au apucat să boteze pe cei născuți din ei la eretici, să-i aducă la împărtășirea bisericii sobornicești; iar de nu i-au botezat, să nu mai poată să-i boteze la eretici, și nici să-i însoare cu eretic, sau cu iudeu, sau cu păgân, afară doar de va făgădui persoana ce se însoară cu cel ortodox că se va muta la credința ortodoxă. Iar dacă cineva ar călca această hotărâre a sfântului sinod, să fie supus unei epitimii canonice.

Femeia să nu se hirotonească diaconiță înainte de patruzeci de ani, și aceasta numai după o cercetare amănunțită. Iar dacă, primind punerea mâinilor și rămânând câtăva vreme în slujire, s-ar da pe sine căsătoriei, batjocorind harul lui Dumnezeu, una ca aceasta să fie anatematizată, împreună cu cel ce s-a unit cu ea.

Nu este îngăduit ca fecioara ce s-a afierosit pe sine Stăpânului Dumnezeu, și tot așa nici monahii, să se împreune cu căsătoria. Iar de s-ar afla făcând aceasta, să fie necuminecați. Am hotărât însă ca episcopul locului să aibă stăpânirea iubirii de oameni față de ei.

Parohiile de la țară sau cele din partea locului, din fiecare eparhie, să rămână neclintite la episcopii ce le țin, mai ales de le-au ținut fără silă și le-au chivernisit timp de treizeci de ani. Iar dacă, înăuntrul celor treizeci de ani, s-a ivit sau s-ar ivi vreo neînțelegere cu privire la ele, să fie îngăduit celor ce spun că sunt nedreptățiți să pornească pricina înaintea sinodului eparhiei. Iar dacă cineva ar fi nedreptățit de mitropolitul său propriu, să fie judecat înaintea exarhului diecezei sau a scaunului Constantinopolului, precum s-a zis mai înainte. Iar dacă vreo cetate a fost înnoită prin stăpânirea împărătească, sau s-ar înnoi de acum înainte, să urmeze și rânduiala parohiilor bisericești chipurilor celor cetățenești și obștești.

Vina uneltirii sau a fratriei este oprită cu totul chiar și de legile din afară, cu atât mai mult se cuvine a opri să se întâmple aceasta în biserica lui Dumnezeu. Deci, dacă s-ar afla unii clerici sau monahi uneltind, sau alcătuind fratrii, sau născocind vicleșuguri împotriva episcopilor sau a împreună-clericilor lor, să cadă cu totul din treapta lor proprie.

A ajuns la auzul nostru că, în eparhii, sinoadele episcopilor rânduite de canoane nu se fac, și din această pricină multe treburi bisericești, care au nevoie de îndreptare, sunt lăsate în nepăsare. A hotărât deci sfântul sinod ca, potrivit canoanelor sfinților Părinți, episcopii din fiecare eparhie să se adune de două ori pe an la un loc, unde va socoti cu cale episcopul mitropoliei, și să îndrepteze fiecare din lucrurile ce se ivesc. Iar pe episcopii care nu s-ar aduna, deși locuiesc în cetățile lor și se află în sănătate și sunt liberi de orice îndeletnicire neapărată și trebuincioasă, să-i mustre frățește.

Clericii care slujesc unei biserici, precum am hotărât deja, nu au voie să fie rânduiți la biserica altei cetăți, ci să se mulțumească cu aceea la care au fost învredniciți să slujească de la început, afară de cei ce, pierzându-și patria lor din pricina unei nevoi, au trecut la altă biserică. Iar dacă vreun episcop, după această hotărâre, ar primi un cleric ce ține de alt episcop, s-a socotit bine ca și cel primit, și cel ce l-a primit, să fie necuminecați, până ce clericul care s-a mutat se va întoarce la biserica sa proprie.

Clericii sau mirenii care învinuiesc pe episcopi sau pe clerici să nu fie primiți la învinuire pur și simplu și fără cercetare, de nu se va cerceta mai întâi bunul lor nume.

Nu este îngăduit clericilor ca, după moartea episcopului lor propriu, să răpească lucrurile ce-i aparțineau lui, precum s-a oprit și prin canoanele cele vechi; iar cei ce fac aceasta să-și primejduiască treptele lor proprii.

A ajuns la auzul sfântului sinod că unii clerici și monahi, nefiind încredințați cu nimic de episcopul lor propriu, ba uneori chiar fiind făcuți de el necuminecați, ajungând în cetatea Constantinopolului cea împărătească, petrec în ea multă vreme, făcând tulburări și zarvă în starea bisericească, și răstoarnă casele unora. A hotărât deci sfântul sinod ca unii ca aceștia să fie mai întâi înștiințați, prin ecdicul preasfintei biserici a Constantinopolului, să iasă din cetatea împărătească; iar dacă ar stărui în aceleași fapte, fără rușine, să fie scoși afară chiar și fără voia lor, prin același ecdic, și să meargă la locurile lor proprii.

Mănăstirile sfințite odată, cu voia episcopului, să rămână mănăstiri pentru totdeauna, iar lucrurile ce le aparțin să fie păzite, și acestea să nu se mai facă lăcașuri lumești; iar cei ce ar îngădui să se întâmple aceasta, să fie supuși epitimiilor din canoane.

Fiindcă unii dintre mitropoliți, precum am auzit, nu poartă grijă de turmele încredințate lor și amână hirotoniile episcopilor, a socotit bine sfântul sinod ca hirotoniile episcopilor să se facă înăuntrul a trei luni, afară doar de va face vreo nevoie neapărată să se lungească vremea amânării. Iar dacă nu ar face aceasta, să fie supus epitimiilor bisericești. Iar venitul bisericii rămase văduvă să fie păstrat întreg la economul aceleiași biserici.

Fiindcă în unele biserici, precum am auzit, episcopii chivernisesc lucrurile bisericești fără econom, s-a socotit bine ca orice biserică ce are episcop să aibă și econom din clerul ei propriu, care să chivernisească cele bisericești cu știrea episcopului ei propriu, așa încât chivernisirea bisericii să nu fie fără de martor, și din aceasta să nu se risipească lucrurile ei, nici să se aducă hulă preoției; iar de nu ar face aceasta, să fie supus dumnezeieștilor canoane.

Cu privire la cei ce răpesc femei sub numele de căsătorie, sau conlucrează, sau ajută pe cei ce răpesc, a hotărât sfântul sinod ca, de vor fi clerici, să cadă din treapta lor proprie; iar de vor fi mireni, să fie anatematizați.

Urmând pretutindeni hotărârilor sfinților Părinți și cunoscând canonul, adineauri citit, al celor o sută cincizeci de preaiubitori de Dumnezeu episcopi, adunați pe vremea lui Teodosie cel Mare, cel de pioasă pomenire, care a fost împărat, în cetatea împărătească a Constantinopolului, Roma cea nouă, hotărâm și noi și glăsuim aceleași lucruri cu privire la întâietățile preasfintei biserici a aceluiași Constantinopol, Roma cea nouă. Căci și scaunului Romei celei vechi, pentru că acea cetate era cea împărătească, Părinții i-au dat pe drept întâietățile. Și, mișcați de același gând, cei o sută cincizeci de preaiubitori de Dumnezeu episcopi au dat aceleași întâietăți preasfântului scaun al Romei celei noi, judecând cu dreptate că cetatea cinstită cu împărăția și cu senatul, și care se bucură de întâietăți deopotrivă cu Roma cea veche și împărătească, trebuie să fie mărită și ea, ca aceea, și în cele bisericești, fiind a doua după ea. Și ca numai mitropoliții diecezei Pontului, și ai Asiei, și ai Traciei, ba încă și episcopii din țările barbare ale acelorași dieceze mai sus zise, să fie hirotoniți de preasfântul scaun mai sus zis al preasfintei biserici a Constantinopolului, adică fiecare mitropolit al diecezelor mai sus zise, împreună cu episcopii eparhiei, hirotonind pe episcopii eparhiei, precum s-a poruncit prin dumnezeieștile canoane; iar mitropoliții diecezelor mai sus zise să fie hirotoniți, precum s-a zis, de arhiepiscopul Constantinopolului, făcându-se, după obicei, voturi de acord și aducându-se la el.

A coborî un episcop la treapta de preot este sacrilegiu. Iar dacă vreo pricină dreaptă îl îndepărtează de la lucrarea episcopiei, unul ca acesta nu trebuie să aibă nici măcar locul de preot. Iar dacă a fost îndepărtat din vrednicie fără de vreo vină, să se întoarcă la vrednicia episcopiei. Anatolie, preacucernicul arhiepiscop al Constantinopolului, a zis: Aceștia, cei despre care se spune că au coborât de la vrednicia episcopească la treapta de preot, de sunt osândiți pentru pricini întemeiate, pe drept cuvânt nu sunt vrednici nici măcar de cinstea de preot; iar de au fost coborâți la treapta cea mai mică fără de vreo pricină întemeiată, sunt îndreptățiți, de se vor arăta fără de vină, să ia înapoi și vrednicia, și preoția episcopiei.

Fiindcă preacucernicii episcopi ai Egiptului, nu ca unii ce se împotrivesc credinței sobornicești, au amânat pentru acum să iscălească scrisoarea preacuviosului arhiepiscop Leon, ci spunând că este obicei în dieceza Egiptului ca nimic de acest fel să nu se facă fără voia și rânduiala arhiepiscopului, și cer să li se îngăduie răgaz până la hirotonia celui ce va fi episcop al marii cetăți a Alexandrenilor, ni s-a părut nouă cu temei și cu iubire de oameni ca, rămânând ei în starea lor proprie în cetatea împărătească, să li se dea îngăduință până ce se va hirotoni arhiepiscopul marii cetăți a Alexandrenilor. Deci, rămânând în starea lor proprie, ei vor da fie chezășii, de le va fi cu putință, fie vor fi încredințați prin jurământ.