Eshatologie și viața de apoi
8 subiecte
ImportantEshatologie și viața de apoiA doua venire a lui HristosEshatologia ortodoxă mărturisește revenirea văzută și slăvită a lui Hristos la sfârșitul istoriei. Crezul spune: „Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit”. Ortodoxia evită speculațiile amănunțite despre vremurile de pe urmă și respinge milenarismul (o împărăție pământească de 1000 de ani). Accentul cade pe pregătirea prin pocăință.ImportantEshatologie și viața de apoiApocatastaza (restaurarea universală)Învățătura potrivit căreia, la sfârșit, toate făpturile raționale, inclusiv demonii, vor fi restaurate, iar pedeapsa va lua sfârșit. Este legată în primul rând de Origen și, în această formă, a fost condamnată: anatematismele date la Constantinopol sub Iustinian și preluate de Sinodul al V-lea Ecumenic numesc împreună preexistența sufletelor și restaurarea, pentru că la Origen ele merg împreună. Dificultatea pe care Biserica nu a ascuns-o niciodată este că Sfântul Grigorie de Nyssa folosește un limbaj al restaurării universale și este sfânt și Părinte al Sinodului al II-lea Ecumenic. Calea ortodoxă prin această dificultate nu este nici a-i retușa scrierile, nici a-l urma aici: ceea ce este condamnat este sistemul origenist, iar Biserica se roagă pentru toți, refuzând însă să făgăduiască ceea ce nu i s-a spus.ImportantEshatologie și viața de apoiDe ce nu există purgatoriuOrtodoxia se roagă pentru cei adormiți și crede că aceste rugăciuni le sunt de folos, și nu a învățat niciodată un purgatoriu. Învățătura latină presupune un loc de pedeapsă temporală, unde se achită o datorie de satisfacție rămasă neplătită și după iertare, și fiecare dintre părțile ei este străină cugetului ortodox: că păcatul lasă în urmă o cantitate de pedeapsă ce trebuie ispășită, că ispășirea are loc într-un loc aparte și că durata ei poate fi socotită sau scurtată prin indulgențe. Ortodoxia vorbește, în schimb, despre suflete care așteaptă Judecata într-o pregustare a celor ce vor veni, ajutate de rugăciunile Bisericii, și refuză să spună mai mult. Tocmai aceasta a susținut Sfântul Ierarh Marcu al Efesului la Sinodul de la Florența, și a refuzat să semneze.ImportantEshatologie și viața de apoiEshatologia (cele de pe urmă)Ceea ce mărturisește Biserica despre sfârșit. Crezul spune că Hristos va veni iarăși cu slavă să judece viii și morții și că împărăția Lui nu va avea sfârșit, și că așteptăm învierea morților și viața veacului ce va să fie. Ortodoxia învață o judecată particulară la moarte, iar la a doua venire învierea cea de obște și Judecata de Apoi, și este în mod deliberat rezervată în privința amănuntelor a ceea ce se află între ele.ImportantEshatologie și viața de apoiÎnvierea cea de obșteLa a doua venire, toți morții vor învia cu trupul, nu doar în chip duhovnicesc. Trupul înviat va fi schimbat și nestricăcios (I Corinteni 15). Omul întreg, trup și suflet, are parte fie de comuniunea veșnică cu Dumnezeu (raiul), fie de despărțirea de Dumnezeu (iadul). De aceea Ortodoxia insistă ca morții să fie înmormântați, și nu incinerați.ImportantEshatologie și viața de apoiRugăciunea pentru cei adormițiBiserica se roagă pentru morții ei și a făcut-o de la început: cei adormiți sunt pomeniți la fiecare Sfântă Liturghie, pentru ei se scot părticele la Proscomidie, iar slujbele de pomenire, parastasul și Trisaghionul pentru cei adormiți, se săvârșesc a treia, a noua și a patruzecea zi și la împlinirea anului. Grâul fiert, coliva, se binecuvântează și se mănâncă, pentru că grăuntele trebuie să cadă în pământ și să moară. Ortodoxia afirmă că aceste rugăciuni îi ajută pe cei adormiți și nu explică în ce fel: refuză să descrie un mecanism, un loc de curățire sau un tarif al satisfacției și socotește că starea celor adormiți nu este fixată definitiv până la Judecata de Apoi.Eshatologie și viața de apoiVămile văzduhuluiO istorisire despre ceea ce întâmpină sufletul după moarte: o urcare prin văzduh, în care demonii aduc acuzații, păcat cu păcat, iar îngerii care călăuzesc sufletul răspund cu cele de care el s-a pocăit. Cel mai vechi martor al ei este Sfântul Atanasie cel Mare, care povestește cum Sfântul Antonie cel Mare, răpit în vremea rugăciunii, s-a văzut dus prin văzduh, în timp ce niște ființe aspre și cumplite îi stăteau în cale și îi cereau socoteală pentru viața lui. Cel mai pe larg este istorisită în Viața Sfântului Cuvios Vasile cel Nou, unde Fericita Teodora descrie cum a trecut prin douăzeci de vămi, iar Biserica o preface în rugăciune la fiecare Miezonoptică de sâmbătă, prin cuvintele Sfântului Mare Mucenic Eustratie, redate mai jos. O omilie despre ieșirea sufletului o înfățișează pe larg și a fost tipărită multă vreme în Psaltirea slavonă sub numele Sfântului Chiril al Alexandriei, deși nu este a lui; în secolul al XIX-lea au apărat-o Sfântul Ignatie Briancianinov și Sfântul Teofan Zăvorâtul, iar Sfântul Teofan avertiza că, oricât de absurde li s-ar părea vămile înțelepților acestei lumi, ei nu vor scăpa de trecerea prin ele. Ea este totodată contestată serios în sânul Bisericii, și ambele lucruri sunt adevărate. Niciun sinod nu a definit-o, niciun Crez nu o pomenește, iar teologii ortodocși nu sunt de acord în ce măsură este o vedenie dată în limbajul vedeniilor. Acest site o consemnează ca pe un fir puternic al tradiției, nu ca pe o dogmă și nu ca pe ceva ce cineva ar fi obligat să-și închipuie.Eshatologie și viața de apoiJudecata particulară și vămile văzduhuluiLa moarte, sufletul trece printr-o judecată particulară. O parte a tradiției ortodoxe descrie „vămile văzduhului” (telonia), unde demonii acuză sufletul, iar îngerii îl apără. Aceasta nu este o dogmă oficială, ci o învățătură larg răspândită în literatura patristică și hagiografică. Starea finală se hotărăște la Judecata de Apoi.