Sinoadele și canoanele lor
12 subiecte
EsențialSinoadele și canoanele lorSinodul al IV-lea Ecumenic: Calcedon (451)A definit cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească, într-o singură Persoană, „neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit”. A condamnat învățătura lui Eutihie despre o singură fire. Canonul 28 a dat scaunului Constantinopolului privilegii egale cu ale Romei celei vechi, așezându-l însă al doilea în rânduială, după ea; Roma a refuzat să ratifice acest canon, deși a primit definiția de credință. Au participat 630 de episcopi, cel mai numeros dintre sinoadele vechi.EsențialSinoadele și canoanele lorSinodul I Ecumenic: Niceea I (325)Primul sinod al întregii Biserici, convocat de Constantin la Niceea în 325, când disputa în jurul lui Arie dezbinase Răsăritul. Biserica îi pomenește pe cei trei sute optsprezece Sfinți Părinți, câți erau oamenii casei lui Avraam în cartea Facerii; istoricii numără ceva mai puțini. Sinodul l-a condamnat pe Arie, a alcătuit prima parte a Crezului, cu termenul homoousios (deoființă) în centrul ei, și a hotărât ca toate Bisericile să prăznuiască Paștile în aceeași duminică, independent de socotirea Paștilor iudaice. Cele douăzeci de canoane ale sale rânduiesc drepturile marilor scaune, primirea înapoi a celor căzuți și de ce nimeni nu îngenunchează duminica. Sinodul nu a pus capăt disputei; a fost nevoie de cincizeci de ani pentru ca Biserica să primească ceea ce spusese el, iar această receptare, mai mult decât adunarea însăși, este cea care l-a făcut ecumenic.EsențialSinoadele și canoanele lorSinodul al II-lea Ecumenic: Constantinopol I (381)Sinodul celor o sută cincizeci de episcopi întrunit la Constantinopol în 381, sub Teodosie, după ce împărații arieni dispăruseră. Sfântul Grigorie Teologul l-a prezidat o vreme și și-a dat demisia în timpul lucrărilor. Sinodul a mărturisit dumnezeirea Duhului Sfânt împotriva celor care Îl socoteau creatură și a dat Crezului forma pe care o rostește Biserica astăzi: Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, precum și articolele despre Biserică, botez, înviere și viața veacului ce va să fie. Canonul său al treilea i-a dat episcopului Constantinopolului primul loc după Roma, pentru că era noua Romă, iar cu acest canon începe rânduiala Bisericilor. A fost un sinod numai al Răsăritului și a devenit ecumenic atunci când Sinodul de la Calcedon l-a primit.EsențialSinoadele și canoanele lorSinodul al III-lea Ecumenic: Efes (431)Sinodul din 431, convocat pentru a hotărî dacă Cel născut din Fecioară este Dumnezeu. Nestorie al Constantinopolului prefera să o numească Hristotokos, Născătoare de Hristos, iar Sfântul Ierarh Chiril al Alexandriei a răspuns că a-i refuza numele de Theotokos, Născătoare de Dumnezeu, înseamnă a-L împărți pe Fiul ei în doi. Chiril a deschis sinodul înainte de sosirea episcopilor din Antiohia și l-a condamnat pe Nestorie; antiohienii, când au sosit, au ținut un sinod potrivnic și l-au condamnat pe Chiril; împăratul i-a arestat pe amândoi. A fost nevoie de Formula de unire din 433 pentru ca cele două tabere să se întâlnească într-o singură mărturisire a unicului Hristos. Poporul din Efes a întâmpinat hotărârea cu făclii pe străzi. Canonul său al șaptelea oprește orice alt simbol de credință decât cel de la Niceea, iar al optulea a apărat independența Bisericii Ciprului.EsențialSinoadele și canoanele lorSinodul al VII-lea Ecumenic: Niceea II (787)Al șaptelea și ultimul Sinod Ecumenic, întrunit la Niceea în 787, sub împărăteasa Irina și patriarhul Tarasie, după ce o primă încercare, cu un an înainte, fusese împrăștiată de soldați credincioși iconoclaștilor. A hotărât ca sfintele icoane ale lui Hristos, ale Maicii Domnului, ale îngerilor și ale sfinților să fie așezate și cinstite și a făcut deosebirea în jurul căreia se învârtea întreaga dispută: cinstirea, proskynesis, poate fi dată unei icoane, pe când adorarea, latreia, I se cuvine numai lui Dumnezeu; iar cinstea adusă chipului trece asupra celui pe care îl înfățișează, după cuvântul Sfântului Vasile cel Mare. Temeiul hotărârii este Întruparea: Dumnezeu S-a făcut văzut, iar a refuza să-L zugrăvești înseamnă a tăgădui că a fost văzut. Iconoclasmul a revenit în 815 și a fost înfrânt definitiv în 843, iar Biserica prăznuiește aceasta ca Triumful Ortodoxiei.ImportantSinoadele și canoanele lorSinoadele palamite (1341-1351)O serie de sinoade ținute la Constantinopol, mai ales în 1341, 1347 și 1351, care au judecat controversa isihastă în favoarea Sfântului Grigorie Palama și împotriva lui Varlaam Calabrezul și a urmașilor săi. Sinodul din 1351, de la Vlaherne, a dat Tomosul sinodal care formulează învățătura: în Dumnezeu există o deosebire reală între ființa cea de necunoscut și energiile necreate, amândouă sunt cu adevărat Dumnezeu, iar lumina văzută de isihaști este această energie necreată, și nu un semn creat. Un alt sinod, în 1368, l-a trecut pe Palama în rândul sfinților. Scriitorii ortodocși socotesc de obicei aceste sinoade ca având autoritate ecumenică, fără a le da un număr stabilit.ImportantSinoadele și canoanele lorSinodul al VI-lea Ecumenic: Constantinopol III (680-681)Convocat de împăratul Constantin al IV-lea și ținut în sala cu cupolă a palatului imperial. A condamnat monotelismul și învățătura despre o singură lucrare, care îl însoțea, și a definit că Hristos are două voințe firești și două lucrări firești, neîmpărțit, neschimbat, nedespărțit și neamestecat, voința Sa omenească urmând celei dumnezeiești nu ca potrivnică sau șovăielnică, ci ca supusă ei. Argumentul este al Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul: voința ține de fire, nu de persoană, așa că un Hristos fără voință omenească nu ar fi om, iar ce nu a asumat nu a vindecat. Textul pe care se sprijină este Ghetsimani, unde Domnul Se roagă să se facă nu voia Sa, ci a Tatălui, și Se roagă astfel cu o voință omenească ce vrea să trăiască. I-a condamnat pe Serghie, Pyrrhus, Pavel și Petru ai Constantinopolului, pe Cir al Alexandriei, pe Teodor de Faran și pe papa Honoriu al Romei, a cărui condamnare a întărit-o apoi papa Leon al II-lea; un Sinod Ecumenic care judecă un papă pentru erezie este unul dintre cele mai limpezi răspunsuri ortodoxe la pretenția de mai târziu a infailibilității personale. Sfântul Maxim și Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, episcopul Romei, muriseră amândoi în exil pentru această mărturisire și niciunul nu a apucat să o vadă primită. Sinodul nu a dat canoane proprii, iar Sinodul Quinisext le-a dat unsprezece ani mai târziu.ImportantSinoadele și canoanele lorCanoanele apostoliceOptzeci și cinci de reguli transmise sub numele Apostolilor, cel mai vechi corp de legi bisericești pe care îl primește Biserica Ortodoxă. Au fost alcătuite în Siria spre sfârșitul secolului al IV-lea, ca încheiere a Constituțiilor apostolice, iar Biserica a primit canoanele, lăsând deoparte Constituțiile: canonul al doilea al Sinodului Trulan (692) le-a primit pe cele optzeci și cinci și a respins restul ca fiind stricat de eretici. Sinoadele le socoteau deja obligatorii; canonul al cincisprezecelea de la Niceea I invocă „canonul apostolic” împotriva clericului care se mută din oraș în oraș. Ele stau pe primul loc în orice colecție și în Pidalion și rânduiesc hirotonia (episcopul, de către doi sau trei episcopi), purtarea clerului, primirea ereticilor, calcularea Paștilor și, în canonul al optzeci și cincilea, ce cărți trebuie socotite Scriptură.ImportantSinoadele și canoanele lorSinodul al V-lea Ecumenic: Constantinopol II (553)Convocat de împăratul Justinian și prezidat de Eutihie al Constantinopolului, cu 165 de episcopi care i-au semnat actele. Lucrarea lui a fost să stabilească felul în care trebuie citit Calcedonul: a condamnat cele Trei Capitole, adică persoana și scrierile lui Teodor de Mopsuestia, scrierile lui Teodoret al Cirului împotriva Sfântului Ierarh Chiril și scrisoarea lui Ibas al Edesei către Mari, astfel încât cele două firi să nu poată fi niciodată înțelese ca doi subiecți. A mărturisit că Unul din Sfânta Treime a pătimit în trup, a primit cele douăsprezece anatematisme ale Sfântului Chiril ca măsură a Calcedonului și a numit-o pe Născătoarea de Dumnezeu Pururea Fecioară. L-a condamnat pe nume pe Origen, alături de Arie, Nestorie și Eutihie, iar cele cincisprezece anatematisme împotriva origenismului sunt primite în tradiție împreună cu sinodul, deși este disputat dacă le-a dat sinodul însuși sau un sinod ținut cu puțin înaintea lui. Papa Vigiliu se afla în oraș și nu a vrut să participe, a scris în apărarea celor Trei Capitole și și-a dat asentimentul abia după aceea, iar nordul Italiei a intrat în schisma celor Trei Capitole, Aquileia pentru mai bine de un secol. Sinodul nu i-a adus înapoi pe cei care respinseseră Calcedonul, lucrul pe care Justinian îl dorea de la el mai mult decât orice.ImportantSinoadele și canoanele lorSinodul de la Constantinopol (879-880)Ținut sub Sfântul Ierarh Fotie cel Mare, cu legați trimiși de papa Ioan al VIII-lea. L-a repus pe Fotie în scaunul său, a anulat sinodul din 869-870 care îl depusese și a anatematizat pe oricine ar adăuga ceva la Simbolul niceo-constantinopolitan sau ar scoate ceva din el, ceea ce înseamnă o condamnare a adaosului Filioque înainte ca Roma însăși să-l fi introdus în Crez. Ioan al VIII-lea i-a primit hotărârile; Roma l-a lepădat în secolul al XI-lea și socotește astăzi sinodul din 869-870 drept al optulea sinod al ei. Mulți ortodocși socotesc acest sinod al VIII-lea Sinod Ecumenic, iar această numărătoare nu este stabilită unanim între ei.ImportantSinoadele și canoanele lorSinodul de la Ierusalim (1672)Convocat la Betleem sub patriarhul Dositei al Ierusalimului, pentru a răspunde unei mărturisiri calvine puse în circulație sub numele patriarhului Chiril Lukaris al Constantinopolului. Mărturisirea lui Dositei, dată de sinod, respinge predestinarea care nu ține seama de voință, credința fără fapte și reducerea Sfintelor Taine la semne; ea afirmă prefacerea reală a Darurilor în Euharistie, cinstirea icoanelor și a sfinților și cărțile anaghinoscomena ca Scriptură adevărată. Este cel mai apropiat lucru pe care îl are Ortodoxia de un răspuns oficial la Reformă și este un sinod local de mare autoritate, nu unul ecumenic.ImportantSinoadele și canoanele lorSinodul Quinisext (Trulan, 692)Numit Penthekte, adică al cincilea și al șaselea, pentru că a dat canoanele pe care nu le dăduseră Sinoadele Ecumenice al V-lea și al VI-lea, amândouă hotărând numai asupra dogmei. Cele 102 canoane ale sale sunt coloana vertebrală a dreptului canonic ortodox: stabilesc canonul Scripturii primind listele mai vechi, rânduiesc cele privitoare la cler, opresc zugrăvirea lui Hristos ca miel în locul chipului Său omenesc și legiuiesc asupra postului și căsătoriei. Biserica Ortodoxă le primește ca având autoritatea Sinodului al VI-lea; Roma nu le-a acceptat niciodată în întregime, ceea ce este în sine una dintre liniile de ruptură mai vechi dintre Răsărit și Apus.