Canoanele apostolice

Optzeci și cinci de reguli transmise sub numele Apostolilor, cel mai vechi corp de legi bisericești pe care îl primește Biserica Ortodoxă. Au fost alcătuite în Siria spre sfârșitul secolului al IV-lea, ca încheiere a Constituțiilor apostolice, iar Biserica a primit canoanele, lăsând deoparte Constituțiile: canonul al doilea al Sinodului Trulan (692) le-a primit pe cele optzeci și cinci și a respins restul ca fiind stricat de eretici. Sinoadele le socoteau deja obligatorii; canonul al cincisprezecelea de la Niceea I invocă „canonul apostolic” împotriva clericului care se mută din oraș în oraș. Ele stau pe primul loc în orice colecție și în Pidalion și rânduiesc hirotonia (episcopul, de către doi sau trei episcopi), purtarea clerului, primirea ereticilor, calcularea Paștilor și, în canonul al optzeci și cincilea, ce cărți trebuie socotite Scriptură.