Canoanele Apostolice

Episcopul să se hirotonească de doi sau trei episcopi.

Presbiterul să se hirotonească de un singur episcop, la fel și diaconul, și ceilalți clerici.

Dacă vreun episcop sau presbiter, împotriva rânduielii Domnului despre jertfă, ar aduce la altar alte lucruri oarecare, fie miere, fie lapte, fie, în locul vinului, băutură tare meșteșugită, fie păsări sau animale oarecare, fie legume, împotriva rânduielii, să se caterisească; afară de spice noi sau struguri, la vremea cuvenită. Și să nu fie îngăduit a se aduce la altar nimic altceva decât untdelemn pentru candelă și tămâie la vremea sfintei aduceri înainte.

Toate celelalte roade să se trimită acasă, ca pârgă, episcopului și presbiterilor, iar nu la altar. Și este vădit că episcopul și presbiterii le vor împărți diaconilor și celorlalți clerici.

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul să nu-și alunge soția sa sub cuvânt de evlavie; iar dacă ar alunga-o, să se afurisească; și stăruind, să se caterisească.

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul să nu ia asupra sa purtări de grijă lumești; iar de nu, să se caterisească.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon va serba sfânta zi a Paștilor cu iudeii, înainte de echinocțiul de primăvară, să se caterisească.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau altul din catalogul preoțesc, la aducerea jertfei nu s-ar împărtăși, să spună pricina; și dacă ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar dacă n-ar spune-o, să se afurisească, ca unul ce s-a făcut pricină de vătămare poporului și a născut bănuială împotriva celui ce a adus jertfa, ca și cum acesta n-ar fi adus-o cum se cuvine.

Toți credincioșii care intră și ascultă Scripturile, dar nu rămân la rugăciune și la sfânta împărtășanie, trebuie să se afurisească, ca aducând neorânduială în biserică.

Dacă cineva s-ar ruga împreună cu cel necuminecat, chiar și într-o casă, acela să se afurisească.

Dacă cineva, fiind cleric, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească și el.

Dacă vreun cleric sau laic afurisit, sau neprimit în comuniune, plecând într-o altă cetate ar fi primit fără scrisori de recomandare, să se afurisească și cel ce l-a primit, și cel primit.

Iar dacă ar fi afurisit, să i se întindă afurisirea, ca unuia ce a mințit și a înșelat Biserica lui Dumnezeu.

Nu este îngăduit episcopului, lăsându-și episcopia sa, să sară în alta, chiar dacă ar fi silit de mai mulți, dacă nu ar fi vreo pricină binecuvântată care să-l silească să facă aceasta, ca unul ce poate să aducă celor de acolo un folos mai mare prin cuvântul evlaviei; și nici aceasta de la sine, ci prin judecata multor episcopi și cu cea mai stăruitoare rugăminte.

Dacă vreun presbiter, sau diacon, sau oricine din catalogul clericilor, lăsându-și episcopia sa, s-ar duce în alta, și, mutându-se cu totul, ar rămâne în altă episcopie împotriva voii episcopului său, poruncim ca acesta să nu mai slujească, mai ales dacă, chemat de episcopul său să se întoarcă, nu s-a supus, stăruind în neorânduială; ci să se împărtășească acolo ca laic.

Iar dacă episcopul la care se află aceștia, nesocotind oprirea hotărâtă împotriva lor, i-ar primi ca clerici, să se afurisească, ca învățător al neorânduielii.

Cel ce s-a încurcat în două căsătorii după botez, sau și-a luat concubină, nu poate fi episcop, sau presbiter, sau diacon, sau oricine din catalogul preoțesc.

Cel ce a luat de soție o văduvă, sau pe una alungată, sau pe o curtezană, sau pe o roabă, sau pe una dintre cele de pe scenă, nu poate fi episcop, sau presbiter, sau diacon, sau oricine din catalogul preoțesc.

Cel ce a luat de soție două surori, sau pe o nepoată, nu poate fi cleric.

Clericul care dă chezășii, să se caterisească.

Eunucul, dacă a ajuns așa din răutatea oamenilor, sau a fost lipsit de cele bărbătești în prigoană, sau s-a născut astfel, și este vrednic, să se facă episcop.

Cel ce s-a mutilat pe sine să nu se facă cleric, căci este ucigașul lui însuși și vrăjmaș al zidirii lui Dumnezeu.

Dacă cineva, fiind cleric, s-ar mutila pe sine, să se caterisească, căci este ucigaș al lui însuși.

Laicul care s-a mutilat pe sine să se afurisească trei ani, căci este uneltitor împotriva propriei vieți.

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul prins în desfrânare, sau în jurământ mincinos, sau în furt, să se caterisească, iar nu să se afurisească; căci zice Scriptura: Nu vei pedepsi de două ori pentru același lucru. Tot așa și ceilalți clerici.

Dintre cei ce au intrat necăsătoriți în cler, poruncim să se poată căsători, dacă vor, numai citeții și cântăreții.

Poruncim să se caterisească episcopul, sau presbiterul, sau diaconul care lovește pe credincioșii ce păcătuiesc, sau pe necredincioșii ce au săvârșit nedreptate, și voiește să-i înfricoșeze prin astfel de mijloace; căci Domnul nicăieri nu ne-a învățat aceasta; ci dimpotrivă, El, fiind lovit, nu a lovit înapoi; ocărât fiind, nu a ocărât înapoi; pătimind, nu a amenințat.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, caterisit pe drept pentru vinovății vădite, ar îndrăzni să se atingă de slujirea ce i-a fost odinioară încredințată, acesta să se taie cu totul din Biserică.

Dacă vreun episcop ar dobândi această vrednicie prin bani, sau presbiter, sau diacon, să se caterisească și el, și cel ce l-a hirotonit, și să se taie cu totul și din comuniune, ca Simon vrăjitorul de către mine, Petru.

Dacă vreun episcop, folosindu-se de dregătorii lumești, ar dobândi prin ei stăpânirea unei biserici, să se caterisească și să se afurisească, și toți cei ce sunt în comuniune cu el.

Dacă vreun presbiter, disprețuind pe episcopul său, ar face adunare aparte și ar ridica alt altar, fără să fi osândit nimic la episcop în privința evlaviei și a dreptății, să se caterisească, ca unul iubitor de stăpânire, căci este tiran; și tot așa și ceilalți clerici, și câți s-ar alătura lui; iar laicii să se afurisească. Acestea însă să se facă după o dată, și a doua, și a treia îndemnare din partea episcopului.

Dacă vreun presbiter, sau diacon, ar fi pus sub afurisire de către un episcop, nu este îngăduit să fie primit de un altul, ci numai de cel ce l-a afurisit, afară doar dacă episcopul care l-a afurisit ar muri între timp.

Pe niciunul dintre episcopii, sau presbiterii, sau diaconii străini să nu-i primim fără scrisori de recomandare; și chiar aducându-le, să fie cercetați; și dacă sunt propovăduitori ai evlaviei, să fie primiți; iar de nu, dându-le cele de trebuință, să nu-i primiți în comuniune; căci multe se fac prin înșelăciune.

Episcopii fiecărui neam trebuie să-l cunoască pe cel dintâi dintre ei, și să-l socotească drept cap, și să nu facă nimic fără încuviințarea lui; iar fiecare să facă numai cele ce privesc episcopia sa și ținuturile de sub ea. Dar nici acela să nu facă ceva fără încuviințarea tuturor. Căci așa va fi unire de gând, și Dumnezeu se va slăvi, prin Domnul, întru Duhul Sfânt: Tatăl, și Fiul, și Sfântul Duh.

Episcopul să nu îndrăznească a face hirotonii în afara hotarelor sale, în cetățile și ținuturile ce nu-i sunt supuse; iar dacă s-ar dovedi că a făcut aceasta împotriva voii celor ce stăpânesc acele cetăți sau ținuturi, să se caterisească, și el, și cei pe care i-a hirotonit.

Dacă vreunul, hirotonit episcop, nu ar primi slujirea și purtarea de grijă a poporului încredințat lui, acesta să rămână afurisit până va primi; tot așa și presbiterul, și diaconul. Iar dacă, ducându-se, nu ar fi primit, nu din vina lui, ci din răutatea poporului, el să rămână episcop, iar clerul cetății să se afurisească, pentru că nu s-au arătat învățători ai unui popor atât de nesupus.

De două ori pe an să se facă sinod al episcopilor, și să cerceteze între ei învățăturile evlaviei, și să dezlege neînțelegerile bisericești ce se ivesc: o dată, în a patra săptămână a Cincizecimii; iar a doua oară, în a douăsprezecea zi a lunii Hyperberetaios.

Episcopul să aibă purtarea de grijă a tuturor lucrurilor bisericești, și să le chivernisească pe acestea ca și cum Dumnezeu ar privi de sus; dar să nu-i fie îngăduit să-și însușească ceva din ele, sau să dăruiască rudelor sale cele ale lui Dumnezeu; iar dacă ar fi săraci, să le poarte de grijă ca unor săraci, dar sub acest cuvânt să nu vândă lucrurile Bisericii.

Presbiterii și diaconii să nu facă nimic fără încuviințarea episcopului; căci lui i-a fost încredințat poporul Domnului, și de la el se va cere socoteală pentru sufletele lor.

Să fie vădite lucrurile proprii ale episcopului (dacă are într-adevăr lucruri proprii), și vădite cele ale Domnului; pentru ca episcopul, murind, să aibă putere să lase ale sale cui voiește și cum voiește; și ca sub cuvânt de lucruri bisericești să nu se piardă cele ale episcopului, de vreme ce el are uneori soție și copii, sau rude, sau slujitori casnici. Căci drept este înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor ca nici Biserica să nu sufere vreo pagubă din necunoașterea lucrurilor episcopului, nici episcopul, sau rudele lui, să fie lipsiți de averi sub cuvânt de Biserică, sau cei ai lui să cadă în necazuri, iar moartea lui să fie înconjurată de vorbe rele.

Poruncim ca episcopul să aibă putere asupra lucrurilor Bisericii. Căci dacă lui i se încredințează sufletele de preț ale oamenilor, cu atât mai mult trebuie să i se dea grija banilor, ca toate să se chivernisească după puterea lui, și să se dea celor lipsiți, prin presbiteri și diaconi, cu frica lui Dumnezeu și cu toată evlavia. Iar el însuși să aibă parte din cele de trebuință, dacă are nevoie, pentru trebuințele sale neapărate și ale fraților care vin la el ca oaspeți, ca în niciun chip să nu fie lipsiți; căci legea lui Dumnezeu a rânduit ca cei ce slujesc la altar să se hrănească din altar, de vreme ce nici ostașul nu poartă vreodată armele împotriva vrăjmașilor pe cheltuiala sa.

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul dedat zarurilor și beției, ori să înceteze, ori să se caterisească.

Ipodiaconul, sau citețul, sau cântărețul, făcând la fel, ori să înceteze, ori să se afurisească; tot așa și laicul.

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul care cere dobândă de la cei ce se împrumută, ori să înceteze, ori să se caterisească.

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul care doar s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit să săvârșească ceva ca și clerici, să se caterisească.

Poruncim să se caterisească episcopul, sau presbiterul care a primit botezul sau jertfa ereticilor. Căci ce înțelegere are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?

Episcopul, sau presbiterul, dacă îl botează din nou pe cel ce are botezul cu adevărat, sau dacă nu-l botează pe cel pângărit de necredincioși, să se caterisească, ca unul ce ia în râs crucea și moartea Domnului, și nu deosebește preoții de preoții mincinoși.

Dacă vreun laic, alungându-și soția, ar lua alta, sau pe una lăsată de altul, să se afurisească.

Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar boteza, după rânduiala Domnului, în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh, ci în trei fără de început, sau în trei fii, sau în trei mângâietori, să se caterisească.

Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârși cele trei afundări ale unei singure inițieri, ci o singură afundare, cea care se dă întru moartea Domnului, să se caterisească. Căci Domnul n-a zis: Botezați întru moartea mea; ci: Mergând, învățați toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau oricine din catalogul preoțesc, se abține de la căsătorie, și de la carne, și de la vin, nu pentru nevoință, ci din scârbă, uitând că toate sunt foarte bune, și că Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat și femeie, ci hulind clevetește zidirea, ori să se îndrepte, ori să se caterisească și să fie lepădat din Biserică. Tot așa și laicul.

Dacă vreun episcop sau presbiter nu-l primește pe cel ce se întoarce de la păcat, ci îl leapădă, să se caterisească; căci întristează pe Hristos, cel ce a zis: Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon nu se împărtășește din carne și din vin în zilele praznicelor, scârbindu-se, iar nu pentru nevoință, să se caterisească, ca unul ce și-a ars propria conștiință și s-a făcut pricină de sminteală multora.

Dacă vreun cleric ar fi prins mâncând în cârciumă, să se afurisească, afară de cel ce, aflându-se pe drum, trage din nevoie la un han.

Dacă vreun cleric ar ocărî pe episcop, să se caterisească; căci pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbești de rău.

Dacă vreun cleric ar ocărî pe presbiter, sau pe diacon, să se afurisească.

Dacă vreun cleric ar batjocori pe cel șchiop, sau surd, sau orb, sau vătămat la picioare, să se afurisească. Tot așa și laicul.

Episcopul, sau presbiterul, care neglijează clerul sau poporul, și nu-i învață evlavia, să se afurisească; iar dacă stăruie în nepăsare și lenevire, să se caterisească.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, unuia dintre clerici aflându-se în lipsă, nu i-ar da cele de trebuință, să se afurisească; iar de va stărui, să se caterisească, ca unul ce a ucis pe fratele său.

Dacă cineva ar face cunoscute în biserică, drept sfinte, cărțile mincinos scrise ale necredincioșilor, spre pierzarea poporului și a clerului, să se caterisească.

Dacă s-ar face vreo învinuire împotriva unui credincios, de desfrânare, sau de preacurvie, sau de altă faptă oprită, și ar fi dovedit, să nu fie înaintat în cler.

Dacă vreun cleric, din frică de oameni, de iudeu, sau de elin, sau de eretic, s-ar lepăda: dacă de numele lui Hristos, să fie lepădat; iar dacă de numele de cleric, să se caterisească; și pocăindu-se, să fie primit ca laic.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau oricine din catalogul preoțesc, ar mânca carne cu sângele vieții ei, sau sfâșiată de fiare, sau moartă de la sine, să se caterisească; căci legea a oprit aceasta; iar de ar fi laic, să se afurisească.

Dacă vreun cleric s-ar afla postind în ziua Domnului, sau sâmbăta, afară de una singură, să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.

Dacă vreun cleric, sau laic, ar intra în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească și să se afurisească deopotrivă.

Dacă vreun cleric, lovind pe cineva în bătaie, l-ar ucide dintr-o singură lovitură, să se caterisească pentru pripirea sa; iar de ar fi laic, să se afurisească.

Dacă cineva, silind o fecioară nelogodită, ar ține-o, să se afurisească; și să nu-i fie îngăduit să ia alta, ci s-o țină pe aceea pe care a ales-o, chiar de-ar fi săracă.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon ar primi de la cineva a doua hirotonie, să se caterisească, și el, și cel ce l-a hirotonit; afară doar dacă s-ar dovedi că are hirotonia de la eretici. Căci cei botezați sau hirotoniți de aceștia nu pot fi nici credincioși, nici clerici.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau ipodiacon, sau citeț, sau cântăreț nu postește sfânta Patruzecime a Paștilor, sau miercurea, sau vinerea, să se caterisească, afară doar dacă ar fi împiedicat de o slăbiciune trupească; iar de ar fi laic, să se afurisească.

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau oricine din catalogul clericilor, ar posti împreună cu iudeii, sau ar serba împreună cu ei, sau ar primi de la ei darurile de sărbătoare, cum ar fi azimele sau altceva asemenea, să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.

Dacă vreun creștin ar duce untdelemn la un templu al păgânilor, sau la o sinagogă a iudeilor, la sărbătorile lor, sau ar aprinde candele, să se afurisească.

Dacă vreun cleric, sau laic, ar lua din sfânta biserică ceară, sau untdelemn, să se afurisească, și să adauge a cincea parte la ce a luat.

Un vas de aur sau de argint sfințit, sau o pânză, nimeni să nu-l mai însușească pentru folosința sa proprie; căci este fărădelege. Iar dacă cineva ar fi prins, să fie certat cu afurisirea.

Episcopul învinuit de ceva de către oameni vrednici de crezare trebuie să fie chemat el însuși de episcopi; și dacă ar veni, și ar mărturisi, sau ar fi dovedit, să se hotărască certarea. Iar dacă, fiind chemat, nu s-ar supune, să fie chemat și a doua oară, trimițându-i-se doi episcopi. Și dacă nici așa nu s-ar supune, să fie chemat și a treia oară, trimițându-i-se iarăși doi episcopi. Iar dacă nici așa, din disprețuire, nu ar veni, sinodul să hotărască împotriva lui ce i se pare cu cale, ca să nu pară că are câștig fugind de judecată.

Pentru mărturia împotriva unui episcop, un eretic să nu fie primit, dar nici măcar un singur credincios. Căci prin gura a doi sau trei martori se va statornici tot cuvântul.

Că nu se cuvine ca episcopul, făcând pe plac fratelui, sau fiului, sau altei rude, să hirotonească pe cine voiește la vrednicia episcopiei; căci nu este drept să se facă moștenitori ai episcopiei, dăruind cele ale lui Dumnezeu din patimă omenească; căci nu se cuvine să pună Biserica lui Dumnezeu sub moștenitori. Iar dacă cineva ar face aceasta, hirotonia să rămână fără tărie; iar el să fie certat cu afurisirea.

Dacă cineva este vătămat la ochi, sau șchiop de picior, dar este vrednic de episcopie, să se facă episcop; căci nu vătămarea trupului îl spurcă, ci întinarea sufletului.

Iar dacă ar fi surd și orb, să nu se facă episcop; nu ca unul spurcat, ci pentru ca lucrurile bisericești să nu fie împiedicate.

Dacă cineva are demon, să nu se facă cleric, ci nici să se roage împreună cu credincioșii; iar după ce s-a curățit, să fie primit, și, de este vrednic, să se facă.

Nu este drept ca cel venit dintr-o viață păgână și botezat, sau dintr-o purtare rea, să fie îndată înaintat episcop; căci este nedrept ca cel ce nu și-a arătat încă vrednicia să fie învățător altora, afară doar dacă aceasta s-ar întâmpla prin harul dumnezeiesc.

Am spus că nu se cuvine ca episcopul, sau presbiterul, să se dea pe sine administrațiilor publice, ci să-și dea vremea trebuințelor bisericești. Deci ori să se lase înduplecat să nu facă aceasta, ori să se caterisească; căci nimeni nu poate sluji la doi domni, după porunca Domnului.

Nu îngăduim ca robii să fie înaintați în cler fără voia stăpânilor, spre întristarea stăpânilor ce-i au; căci un asemenea lucru aduce răsturnarea caselor. Iar dacă vreodată un rob s-ar arăta vrednic de hirotonie într-o treaptă, precum s-a arătat și al nostru Onisim, și stăpânii ar încuviința, și l-ar elibera, și l-ar trimite din casă, să se facă.

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul care se dedă slujbei ostășești și voiește să țină și dregătoria romană, și administrarea preoțească, să se caterisească; căci cele ale Cezarului, Cezarului, iar cele ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.

Dacă cineva ar ocărî pe rege sau pe un dregător pe nedrept, să plătească pedeapsă; și dacă e cleric, să se caterisească; iar dacă e laic, să se afurisească.

Să fie pentru voi toți, clerici și laici, cărți cinstite și sfinte: din Vechiul Testament, ale lui Moise, cinci: Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, A Doua Lege; a lui Iisus al lui Navi, una; a Judecătorilor, una; a lui Rut, una; ale Împărăților, patru; ale Paralipomenelor, adică ale cărții zilelor, două; ale lui Ezdra, două; a Esterei, una; ale Macabeilor, trei; a lui Iov, una; a Psaltirii, una; ale lui Solomon, trei: Pildele, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor; ale Proorocilor, douăsprezece; a lui Isaia, una; a lui Ieremia, una; a lui Iezechiel, una; a lui Daniel, una. Și pe lângă acestea, să vi se mai adauge, spre a fi învățată de tinerii voștri, Înțelepciunea mult-învățatului Sirah. Iar ale noastre, adică ale Noului Testament: Evanghelii, patru: a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca și a lui Ioan; epistolele lui Pavel, paisprezece; epistolele lui Petru, două; ale lui Ioan, trei; a lui Iacov, una; a lui Iuda, una; epistolele lui Clement, două; și Așezămintele, adresate vouă, episcopilor, prin mine, Clement, în opt cărți, pe care nu se cuvine să le faceți cunoscute tuturor, din pricina celor tainice dintr-însele; și Faptele noastre, ale Apostolilor.