Sfânta Scriptură
13 subiecte
EsențialSfânta ScripturăCele patru EvangheliiCele patru istorisiri ale vieții, morții și învierii lui Hristos pe care Biserica le-a primit de la Apostoli: Matei și Ioan, scrise de doi dintre cei Doisprezece; Marcu, de însoțitorul Sfântului Apostol Petru, a cărui propovăduire, spune Papias, a pus-o în scris; și Luca, de doctorul care a călătorit cu Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Irineu a arătat în secolul al II-lea că nu pot fi nici mai multe, nici mai puține, așa cum sunt patru vânturi și patru ființe înaintea tronului, iar ființele acestea au ajuns simbolurile lor în fiecare biserică. Sfânta Evanghelie nu este doar citită: stă pe Sfânta Masă, este purtată la Vohodul mic și este sărutată. De-a lungul anului, citirea trece de la o Evanghelie la alta: Ioan de la Paști până la Rusalii, apoi Matei, apoi Luca din săptămânile de după Înălțarea Sfintei Cruci, iar Marcu mai ales în sâmbetele și duminicile Postului Mare, astfel încât întreaga Biserică le aude în aceeași ordine, în același timp.EsențialSfânta ScripturăNoul TestamentCele douăzeci și șapte de cărți ale Legământului celui nou: cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, cele paisprezece epistole ale Sfântului Apostol Pavel, cele șapte Epistole sobornicești și Apocalipsa Sfântului Ioan. Prima listă care le numește exact pe acestea este Epistola pascală a Sfântului Atanasie din 367, iar Sinodul Quinisext (Trulan) din 692 a primit canoanele sinoadelor și ale Părinților de mai înainte care rânduiesc cărțile, deși Răsăritul a șovăit multă vreme în privința Apocalipsei, pe care Sfântul Chiril al Ierusalimului a lăsat-o afară din lista sa. Ea rămâne singura carte a Noului Testament din care nu este rânduită nicio pericopă spre citire la slujbe. În biserică, Noul Testament nu este un singur volum: Evangheliile se citesc din Sfânta Evanghelie de pe Sfânta Masă, iar Faptele Apostolilor și epistolele din Apostol, fiecare pericopă fiind rânduită pentru ziua ei. Bisericile de limbă greacă îl citesc în textul bizantin, tipărit de Patriarhia Constantinopolului în 1904, iar întreaga Biserică îl citește ca pe cartea ei, scrisă înăuntrul Bisericii și tâlcuită de ea.EsențialSfânta ScripturăSfânta ScripturăCartea Bisericii înseși, primită și rânduită în canon de ea și citită în sânul ei. Ortodoxia folosește Septuaginta pentru Vechiul Testament, pe când Apusul latin urmează textul ebraic, și ține aceleași douăzeci și șapte de cărți ale Noului. Scriptura nu este pusă în opoziție cu Tradiția, ci este inima ei scrisă: este vestită în cult înainte de a fi studiată în particular și este citită împreună cu Părinții, nu împotriva lor.ImportantSfânta ScripturăDe ce nu „numai Scriptura”Scriptura este cartea Bisericii înseși: ea a recunoscut care scrieri sunt ale ei, le citește la slujbele ei înainte ca cineva să le citească în particular și le tâlcuiește după cugetul Părinților. De aceea principiul Reformei, „numai Scriptura”, nu este respins pentru că ar coborî Scriptura, ci pentru că o desprinde de trupul care a născut-o și a păstrat-o, ceea ce în practică înlocuiește consensul Părinților cu judecata cititorului. Dar nici Ortodoxia nu așază Tradiția alături de Scriptură ca pe un al doilea izvor: Scriptura este inima scrisă a Tradiției, iar Liturghia, Sinoadele, canoanele și icoanele sunt aceeași credință în alte forme.ImportantSfânta ScripturăEpistolele Sfântului Apostol PavelPaisprezece epistole pe care Biserica le primește ca fiind ale Sfântului Apostol Pavel: Romani, I și II Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, I și II Tesaloniceni, I și II Timotei, Tit, Filimon și Evrei. Părinții le citesc pentru Hristos ca noul Adam, pentru viața în Duhul, pentru Biserica înțeleasă ca Trup al Său și pentru chipul vieții creștine; îndreptarea este una dintre temele lor, nu cheia care le deschide. La fiecare Sfântă Liturghie, înainte de Evanghelie, se citește o pericopă din epistole, cel mai adesea din acestea, iar citirea, ca și cartea din care se citește, se numește Apostol.ImportantSfânta ScripturăPsaltirea (Cartea Psalmilor)Cei 150 de psalmi (151 în Septuaginta) sunt cartea de rugăciune a Bisericii și se citesc sau se cântă în fiecare zi. Sunt împărțiți în 20 de catisme, ca să fie citiți în cursul unei săptămâni (în Postul Mare, de două ori pe săptămână). Psaltirea este coloana vertebrală a Laudelor bisericești. Sfântul Vasile cel Mare numește Psaltirea o carte care vindecă tot ce atinge, iar ea înalță la Dumnezeu orice simțire omenească.ImportantSfânta ScripturăTipologia patristicăPărinții citeau Vechiul Testament ca pe un șir de preînchipuiri care își află înțelesul în Hristos, și nu ei au născocit metoda: Sfântul Apostol Pavel spune că piatra din pustie era Hristos și îl numește pe Adam tip al Celui ce avea să vină. Astfel, trecerea prin Marea Roșie este Botezul, mana este Euharistia, cele trei zile ale lui Iona sunt mormântul, rugul care arde fără să se mistuie este Fecioara care Îl poartă pe Dumnezeu, iar scara pe care a văzut-o Iacov este tot ea. Nu este alegorie în sensul vag al cuvântului: tipul este un fapt real, care s-a petrecut cu adevărat și care înseamnă mai mult decât știa el însuși. Imnografia Bisericii este clădită aproape în întregime din ea, și de aceea cititorul care nu cunoaște tipurile nu poate urmări slujbele.ImportantSfânta ScripturăVechiul TestamentBiserica citește Vechiul Testament în Septuaginta, textul grecesc pe care îl citează Apostolii și îl tâlcuiesc Părinții. Pe lângă cărțile comune cu canonul ebraic, ea primește și anaghinoscomena, „cele ce se citesc”: Tobit, Iudita, Înțelepciunea lui Solomon, Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, Baruh împreună cu Epistola lui Ieremia, adaosurile la Daniel și la Estera, III Ezdra, I-III Macabei, Rugăciunea lui Manase și Psalmul 151. Patru dintre acestea se află în Bibliile grecești și slavone, dar nu și în canonul romano-catolic. Biserica Ortodoxă n-a dat niciodată o listă închisă, în felul Conciliului de la Trident: aceste cărți sunt Scriptură prin folosirea pe care le-o dă Biserica, fiind citite la slujbe și citate de Părinți.ImportantSfânta ScripturăAnaghinoscomena (cărțile bune de citit)Cărțile Vechiului Testament grecesc care stau în afara canonului ebraic: Tobit, Iudita, Înțelepciunea lui Solomon, Înțelepciunea lui Sirah, Baruh, Epistola lui Ieremia, adaosurile la Daniel și la Estera, I, II și III Macabei, III Ezdra, Rugăciunea lui Manase și Psalmul 151. Numele grecesc înseamnă „cele ce se citesc” și descrie o practică: se citesc în biserică, sunt citate de Părinți și tipărite în Bibliile ortodoxe. Lista ortodoxă nu este cea romano-catolică, fiind mai lungă cu III Ezdra, III Macabei, Rugăciunea lui Manase și Psalmul 151, iar Biserica greacă s-a ferit să le claseze față de celelalte printr-un termen tehnic, deși Biserica Rusă le numește necanonice. Sinodul de la Ierusalim din 1672 le-a întărit.ImportantSfânta ScripturăCartea ApocalipseiApocalipsa Sfântului Ioan Teologul, ultima carte a Noului Testament: o vedenie prorocească a sfârșitului, a luptei dintre bine și rău și a biruinței de pe urmă a lui Hristos. Este singura carte a Noului Testament din care nu este rânduită nicio citire nici în Evanghelie, nici în Apostol, o absență care vine din îndelunga dispută din Răsărit asupra canonicității ei. Este totuși canonică, iar Biserica o citește prin Sfântul Andrei al Cezareei, al cărui comentariu din secolul al VI-lea i-a statornicit tâlcuirea în tradiția grecească. Lectura ortodoxă este simbolică și respinge hiliasmul, așteptarea unei împărății pământești de o mie de ani.ImportantSfânta ScripturăFaptele ApostolilorScrise de Evanghelistul Luca, drept continuare a Evangheliei sale. Istorisesc răspândirea Bisericii de la Ierusalim până la Roma, după Înălțarea Domnului. Evenimente principale: Cincizecimea, mucenicia lui Ștefan, convertirea lui Pavel, Sinodul apostolic de la Ierusalim, călătoriile misionare ale lui Pavel. Se citesc în continuare de la Paști până la Rusalii, în rânduiala ortodoxă a citirilor.ImportantSfânta ScripturăSeptuaginta (LXX)Traducerea grecească a Scripturilor ebraice, făcută la Alexandria în ultimele secole dinainte de Hristos, pe care Scrisoarea lui Aristeas o înfățișează ca lucrare a șaptezeci și doi de bătrâni, și Biblia Apostolilor: cele mai multe citate din Vechiul Testament aflate în Noul o urmează, uneori chiar acolo unde se deosebește de textul ebraic. Ea cuprinde cărțile pe care Biserica le citește în afara canonului ebraic, precum Înțelepciunea lui Solomon, Sirah și Tobit, și numerotează în felul ei Psalmii și cărțile Regilor. Biserica Ortodoxă citește Vechiul Testament în ea: Biserica greacă o folosește ca text al ei, iar Biblia slavonă a fost tradusă din ea. Traducerea sinodală rusă din secolul al XIX-lea a urmat în schimb textul ebraic, lucru care se dezbate și astăzi. Acolo unde Părinții au citit în ea o prorocie despre Hristos, precum „Iată, Fecioara va lua în pântece” (Isaia 7, 14), Biserica o citește împreună cu ei.Sfânta ScripturăCei doisprezece prorociOsea, Ioil, Amos, Avdie, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia și Maleahi: doisprezece proroci ale căror cărți erau copiate pe un singur sul, Cartea celor Doisprezece, și care se numesc mici după lungimea cărților lor, nu după greutatea lor. Septuaginta, Vechiul Testament al Bisericii, îi așază într-o ordine a ei (Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona și așa mai departe). Ei grăiesc de-a lungul a trei veacuri, de la regatul lui Israel dinaintea căderii lui până la Ierusalimul rezidit după robie, iar Biserica Îl aude pe Hristos în ei: Miheia numește Betleemul (5, 1), Zaharia pe Împăratul care vine călare pe asin (9, 9), Iona cele trei zile din pântecele chitului (Matei 12, 40), Maleahi pe îngerul trimis înaintea Domnului. Cuvintele lor se citesc la Vecernia marilor praznice, întreaga carte a lui Iona în Sfânta și Marea Sâmbătă, iar fiecare este pomenit în ziua sa: Osea la 17 octombrie, Ioil la 19 octombrie, Avdie la 19 noiembrie, Naum la 1 decembrie, Avacum la 2 decembrie, Sofonie la 3 decembrie, Agheu la 16 decembrie, Maleahi la 3 ianuarie, Zaharia la 8 februarie, Amos la 15 iunie, Miheia la 14 august și Iona la 21 septembrie (în Bisericile slave, la 22 septembrie).