Lecțiunile

Canonul 3: θυσιαοτήριον → se citește θυσιαστήριον

Același cuvânt este scris θυσιαστήριον mai sus în acest canon; ο în loc de σ este cea mai obișnuită greșeală a transcrierii.

Canonul 6: κοσμικάς φροντίδας → se citește κοσμικὰς φροντίδας

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 10: κἄν ἐν οἴκῳ → se citește κἂν ἐν οἴκῳ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică. Canoanele 14 și 67 tipăresc κἂν.

Canonul 11: ὤν κληρικῷ → se citește ὢν κληρικῷ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 17: συμπλακείς μετὰ → se citește συμπλακεὶς μετὰ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 22: γὰρ ἐστιν → se citește γάρ ἐστιν

Înaintea encliticei ἐστιν, accentul ascuțit rămâne, precum are canonul 24.

Canonul 28: καθαιρεθείς δικαίως → se citește καθαιρεθεὶς δικαίως

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 29: καί τῆς κοινωνίας → se citește καὶ τῆς κοινωνίας

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 31: κατεγνωκώς τοῦ ἐπισκόπου → se citește κατεγνωκὼς τοῦ ἐπισκόπου

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 33: ἤ πρεσβυτέρων → se citește ἢ πρεσβυτέρων

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică. Disjunctivul este grav pretutindeni altundeva în colecție.

Canonul 34: ἕκαοτον → se citește ἕκαστον

ο tipărit în loc de σ. ἕκαοτον nu este niciun cuvânt; „fiecare episcop” cere ἕκαστον.

Canonul 34: ἠγεῖσθαι → se citește ἡγεῖσθαι

Verbul este ἡγέομαι, „a socoti drept căpetenie”; spiritul este aspru.

Canonul 34: χρή τὸν → se citește χρὴ τὸν

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 34: μηδὲν τι → se citește μηδέν τι

Un oxiton, înaintea unei enclitice, își păstrează accentul ascuțit.

Canonul 35: ἐχειροτόνηοεν → se citește ἐχειροτόνησεν

ο tipărit în loc de σ. Aoristul, „pe care l-a hirotonit”.

Canonul 37: ἀλλήλως → se citește ἀλλήλοις

ἀλλήλως nu există; dativul de reciprocitate, „unul cu altul”.

Canonul 37: ἐκκλησιαστικάς ἀντιλογίας → se citește ἐκκλησιαστικὰς ἀντιλογίας

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 41: ἐπιχορηνεῖσθαι → se citește ἐπιχορηγεῖσθαι

Verbul este ἐπιχορηγέω, a da din belșug: episcopul dă celor lipsiți prin preoți și diaconi. Nu există verbul ἐπιχορηνέω.

Canonul 48: γυναίκα → se citește γυναῖκα

γυναῖκα de paisprezece ori în altă parte; accentul ascuțit arată deprinderea monotonică ce răzbate.

Canonul 49: ἄναρχους → se citește ἀνάρχους

Cu terminația lungă -ους, accentul nu poate sta pe antepenultima silabă.

Canonul 50: μυήοεως → se citește μυήσεως

ο tipărit în loc de σ. Genitivul lui μύησις, inițiere.

Canonul 59: δὲ, → se citește δέ,

Un accent grav tipărit în locul celui ascuțit, înaintea unei pauze. Canonul 5 are „ἐπιμένων δέ,”.

Canonul 64: Σάββατον, (πλὴν τοῦ ἑνὸς μόνου), → se citește Σάββατον πλὴν τοῦ ἑνὸς μόνον,

Pidalionul (Atena, 1886), p. 77, tipărește „ἢ τὸ Σάββατον πλὴν τοῦ ἑνὸς μόνον”, fără paranteze; parantezele și μόνου sunt din textul Syntagmei (Rhalles și Potles, vol. II, p. 84). Înțelesul este același: afară doar de acea sâmbătă una singură, Sâmbăta cea Mare. (Citit din pagină la 26 septembrie 2026.)

Canonul 65: εἰσέλθῃ → se citește εἰσέλθοι

Pidalionul (Atena, 1886), p. 78, tipărește optativul εἰσέλθοι; εἰσέλθῃ este textul Syntagmei (Rhalles și Potles, vol. II, p. 81), ale cărei note nu înregistrează deosebirea. Înțelesul este același. (Citit din pagină la 26 septembrie 2026.)

Canonul 66: ἀποκτείνῃ → se citește ἀποκτείνας

Pidalionul (Atena, 1886), p. 79, tipărește participiul ἀποκτείνας, „ucigând”, lângă κρούσας; ἀποκτείνῃ este textul Syntagmei (Rhalles și Potles, vol. II, p. 83), ale cărei note dau «ἀποκτείνας Π.», lectura Pidalionului. (Citit din pagină la 26 septembrie 2026.)

Canonul 67: καθῃρετίσατο → se citește ᾑρετίσατο

O asemenea formă nu există; o contaminare între καθαιρέω și ᾑρετίσατο, aoristul mediu al lui αἱρετίζω, „pe care l-a ales”.

Canonul 67: Εἰ τις → se citește Εἴ τις

Enclitica τις își aruncă accentul înapoi pe εἰ, ca în orice alt canon.

Canonul 74: δυὸ πάλιν → se citește δύο πάλιν

δύο, ca la două rânduri mai sus în același canon.

Canonul 80: εἰμή → se citește εἰ μή

Două cuvinte alipite: εἰ μή που, „afară doar dacă”.

Canonul 85: Ρούθ → se citește Ῥούθ

Un rho inițial ia spiritul aspru.

Canonul 85: ἐπιστολαὶ, → se citește ἐπιστολαί,

Un accent grav tipărit în locul celui ascuțit, înaintea unei pauze. Compară „Πέτρου ἐπιστολαί,” din același canon.

Canonul 2: κατηχουμένω → se citește κατηχουμένῳ

Un dativ; iota subscris a fost omis. După δεῖ τῷ.

Canonul 5: γινεσθωοαν → se citește γινέσθωσαν

ο tipărit în loc de σ, și accentul pierdut: „să se țină sinoadele”.

Canonul 5: ἐκθέσαι → se citește ἐκθέσθαι

„A pune înainte un vot” este infinitivul aorist mediu al lui ἐκτίθημι; o theta a fost omisă.

Canonul 8: ἀποστολικὴ ἐκκλησία → se citește ἀποστολικῇ ἐκκλησίᾳ

Dativ, acordat cu τῇ καθολικῇ, după προσερχομένων.

Canonul 8: τήν τοῦ πρεσβυτέρου → se citește τὴν τοῦ πρεσβυτέρου

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 8: δοκοίῃ → se citește δοκοίη

Optativul persoana a treia singular se termină în -οίη; subscrisul este greșit.

Canonul 9: πρεσβύτεροι, ἀνακρινόμενοι → se citește πρεσβύτεροι, ἢ ἀνακρινόμενοι

Disjunctivul a fost omis. Canonul cuprinde două cazuri: înaintat fără cercetare, sau mărturisind la cercetare.

Canonul 11: ὅ γέγονεν → se citește ὃ γέγονεν

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 12: ἐπιοτροφὴν → se citește ἐπιστροφὴν

ο în loc de σ; cuvântul este ἐπιστροφή, întoarcere, și mai apare de trei ori în alte canoane.

Canonul 12: τινάς καὶ → se citește τινὰς καὶ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 15: ἀποοτολικὸν → se citește ἀποστολικὸν

ο în loc de σ: „canonul apostolic” (Apostolice 14 și 15), ἀποστολικὸν de trei ori în altă parte.

Canonul 15: ὅρόν → se citește ὅρον

Două accente pe un singur cuvânt; ὅρον îl ia doar pe cel dintâi.

Canonul 17: πλεοναξίαν → se citește πλεονεξίαν

πλεονεξία, lăcomie; α tipărit în loc de ε. πλεοναξία nu este niciun cuvânt.

Canonul 18: περιῃρείσθω → se citește περιῃρήσθω

Imperativul perfect pasiv; forma tipărită amestecă augmentul perfectului cu tema prezentului.

Canonul 1: ἐν Κωνσταντινούπολει → se citește ἐν Κωνσταντινουπόλει

Dativul lui -πολις se accentuează -πόλει, ca de două ori în altă parte.

Canonul 4: αὐτὸν, καὶ → se citește αὐτόν, καὶ

Un accent grav tipărit în locul celui ascuțit, înaintea unei pauze.

Canonul 6: τὸν ἴσον αὐτοῖς → se citește τὸν ἴσον ἑαυτοῖς

Pidalionul (Atena, 1886), p. 137, tipărește «τὸν ἴσον ἑαυτοῖς ἐπιτιμήσασθαι κίνδυνον»: pârâșii se leagă pe ei ÎNȘIȘI la aceeași pedeapsă. αὐτοῖς este textul Syntagmei (Rhalles și Potles, vol. II, p. 181). (Citit din pagină la 26 septembrie 2026.)

Canonul 6: πραγμάτων ἐξετάσει → se citește πραγμάτων τάξει

Pidalionul (Atena, 1886), p. 137, tipărește «ἐν τῇ τῶν πραγμάτων τάξει», „în cursul cercetării pricinilor”; ἐξετάσει, „în cercetarea lucrurilor”, este textul Syntagmei (Rhalles și Potles, vol. II, p. 181), ale cărei note dau «τάξει Π.», lectura Pidalionului. Înțelesul juridic este același. (Citit din pagină la 26 septembrie 2026.)

Canonul 7: Σφραγὶς δωρεὰς → se citește Σφραγὶς δωρεᾶς

Cuvintele mirungerii, „pecetea darului Duhului Sfânt”: δωρεᾶς este genitivul singular; δωρεάς ar însemna „daruri”.

Canonul 7: ὑπ᾿ αὐτῶν → se citește ἀπ᾿ αὐτῶν

„Cei dintre ei”, precum ἀπὸ αἱρετικῶν de la începutul canonului și precum are Trulan 95, care îl repetă. „Prin ei” nu are niciun sens.

Canonul 7: μὲν, → se citește μέν,

Un accent grav tipărit în locul celui ascuțit, înaintea unei pauze.

Canonul 1: ἀγάπη → se citește ἀγάπῃ

Un dativ; iota subscris a fost omis. Coordonat cu τῇ ὑμετέρᾳ ἁγιότητι.

Canonul 5: καί μένειν → se citește καὶ μένειν

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 6: οἰῳδήποτε → se citește οἱῳδήποτε

οἷος ia spiritul aspru, ca οἱασδηποτοῦν în canonul 7.

Canonul 7: ἁπαλλοτριούσθαι → se citește ἀπαλλοτριοῦσθαι

Prefixul este ἀπό, cu spirit lin; iar un verb în -όω se contrage în -οῦσθαι.

Canonul 8: οἱ σῦν αὐτῷ → se citește οἱ σὺν αὐτῷ

Prepoziția σύν; nu există σῦν.

Canonul 8: ὑφ´ἑαυτὸν → se citește ὑφ᾿ ἑαυτὸν

Semnul de eliziune este un accent ascuțit latin (U+00B4), iar spațiul lipsește; koronis este folosit pretutindeni altundeva.

Canonul 8: περεισδύηται → se citește παρεισδύηται

παρεισδύομαι, a se strecura; nu există περεισδύομαι.

Canonul 8: καθαρᾷ → se citește καθαρὰ

Perechea cu ἀβίαστα, acordat cu neutrul plural τὰ δίκαια; dativul feminin a fost atras de ἑκάστῃ ἐπαρχίᾳ dinaintea lui.

Canonul 3: καταα θυμοῦντες → se citește καταῤῥᾳθυμοῦντες

Un singur cuvânt, rupt în două, cu ῤῥᾳ pierdut. Ambele ediții tipărite îl au întreg: Syntagma lui Rhalles și Potles (Atena, 1852), vol. II, p. 220, καταῤῥᾳθυμοῦντες, și Pidalionul (Atena, 1886), p. 157, καταρραθυμοῦντες. Copiile de pe web au aceeași greșeală a transcrierii. (Aflat la 26 septembrie 2026, în lectura ediției grecești a canoanelor.)

Canonul 3: κοσμικά ἐργολαβοῦσι → se citește κοσμικὰ ἐργολαβοῦσι

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 4: μόνη → se citește μόνῃ

Un dativ; iota subscris a fost omis. Acordat cu τῇ νηστείᾳ.

Canonul 7: ὅ διὰ Θεὸν → se citește ὃ διὰ Θεὸν

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 8: ἀφηνιάτωοαν → se citește ἀφηνιάτωσαν

ο tipărit în loc de σ. Imperativul lui ἀφηνιάζω, paralel cu διαμενέτωσαν.

Canonul 17: καθά προείρηται → se citește καθὰ προείρηται

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 19: συντρέχιν → se citește συντρέχειν

Infinitivul după ὥρισε, ca διορθοῦν după el; ε din -ειν a fost omis.

Canonul 22: τοῖς παραλαμβάνουσιν → se citește τοῖς πάλαι κανόσιν

Pidalionul (Atena, 1886), p. 169, tipărește καθὼς καὶ τοῖς πάλαι Κανόσιν ἀπηγόρευται, „precum opresc și canoanele cele vechi”, și dă τοῖς παραλαμβάνουσιν într-o notă de subsol ca lectură a altor copii (Zonara, Vlastares). Lămurit din pagină la 26 septembrie 2026; până atunci fusese o lectură deschisă.

Canonul 25: χειτοτονίας → se citește χειροτονίας

τ tipărit în loc de ρ; scris corect de încă două ori în canon.

Canonul 25: σώαν → se citește σῶαν

σῶος are prima silabă lungă și terminația scurtă: circumflex.

Canonul 27: ἐκπίπττειν → se citește ἐκπίπτειν

Un τ dublat; canoanele 10 și 12 îl scriu corect.

Canonul 28: θεοφιλέστατων → se citește θεοφιλεστάτων

Genitivul plural lung trage accentul pe penultima silabă.

Canonul 28: σκοπῶ → se citește σκοπῷ

Un dativ; iota subscris a fost omis. După τῷ αὐτῷ.

Canonul 28: ἁγιωτάτω → se citește ἁγιωτάτῳ

Un dativ; iota subscris a fost omis. Acordat cu τῷ θρόνῳ.

Canonul 28: δηλαδή ἑκάστου → se citește δηλαδὴ ἑκάστου

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 1: Χριστού → se citește Χριστοῦ

Χριστοῦ de cincisprezece ori în altă parte.

Canonul 1: κατὰ τα προορισθέντα → se citește κατὰ τὰ προορισθέντα

Articolul τὰ, cu accentul său.

Canonul 1: ληττήσαντι → se citește λυττήσαντι

λυττάω, a se înfuria: „care s-a înfuriat împotriva adevărului”. Nu există tema ληττ-.

Canonul 1: Ἰουστιανιανοῦ → se citește Ἰουστινιανοῦ

O silabă dublată în numele împăratului.

Canonul 1: ἐτεροθεΐας → se citește ἑτεροθεΐας

Un compus al lui ἕτερος: spirit aspru.

Canonul 1: Θεόν ἀναπαύεσθαι → se citește Θεὸν ἀναπαύεσθαι

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 1: Θεόν ἰδικῶς → se citește Θεὸν ἰδικῶς

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 1: φυσικάς θελήσεις → se citește φυσικὰς θελήσεις

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 1: τὰ τε γραφέντα → se citește τά τε γραφέντα

Înaintea encliticei τε, accentul ascuțit rămâne.

Canonul 1: βασιλεύς σφραγίσι → se citește βασιλεὺς σφραγίσι

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 1: τά τε, ὑπὸ τῶν αἱρετικῶν → se citește τά τε ὑπὸ τῶν αἱρετικῶν

O virgulă rătăcită între articol și sintagma sa participială.

Canonul 2: ἐν Καρθαγένη → se citește ἐν Καρθαγένῃ

ἐν cere dativul, iar canonul scrie ἐν Καρθαγένῃ cu iota subscris de trei ori în altă parte.

Canonul 2: ἐν ταῦτῃ → se citește ἐν ταύτῃ

ταύτῃ ia accentul ascuțit; Trulan 1 are aceeași expresie, „ἐν ταύτῃ τῇ θεοφυλάκτῳ”, corect.

Canonul 2: θεοφύλακτῳ → se citește θεοφυλάκτῳ

θεοφυλάκτῳ de patru ori în altă parte, inclusiv în acest canon.

Canonul 2: γνήσιᾳ → se citește γνησίᾳ

Terminația lungă de dativ pune accentul pe penultima silabă.

Canonul 2: τῶν ἐν αὖθις → se citește τῶν αὖθις

Un ἐν rătăcit: „al celor ce s-au adunat iarăși în această cetate”.

Canonul 2: ἐκθέντα → se citește ἐκτεθέντα

Agentul este ὑπὸ Κυπριανοῦ καὶ τῆς κατ᾿ αὐτὸν συνόδου, deci participiul este pasiv.

Canonul 2: θεοφυλακτου → se citește θεοφυλάκτου

Accentul a fost omis; corect în altă parte a canonului.

Canonul 3: ὑπὸ τῶν τῆς θεοφυλάκτου ταύτης καὶ βασιλίδος πόλεως θρόνον → se citește ὑπὸ τὸν τῆς θεοφυλάκτου ταύτης καὶ βασιλίδος πόλεως θρόνον

Articolul se acordă cu acuzativul θρόνον: „cei de sub scaunul acestei cetăți”.

Canonul 3: ἐξακισχιλιοστοῦ → se citește ἑξακισχιλιοστοῦ

De la ἕξ: spirit aspru.

Canonul 3: ἐκατοστοῦ ἐννάτου → se citește ἑκατοστοῦ ἐνενηκοστοῦ ἐνάτου

De la ἑκατόν: spirit aspru. Și anul: așa cum este tipărit, numeralul dă 6109 de la facerea lumii, adică anul 601 după Hristos, mai înainte de nașterea lui Iustinian al II-lea. Canonul se datează singur prin „indictionul al patrulea trecut”, iar indictionul al patrulea sub Iustinian al II-lea a curs din septembrie 690, a cărui lună ianuarie cade în anul 6199: ἐνενηκοστοῦ căzuse, iar ἐννάτου este scrierea mai târzie a lui ἐνάτου.

Canonul 3: δυσί γάμοις → se citește δυσὶ γάμοις

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 3: προδηλωθείσι → se citește προδηλωθεῖσι

Participiul la dativ plural ia circumflexul.

Canonul 3: ἐπί τῆς σκηνῆς → se citește ἐπὶ τῆς σκηνῆς

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 3: ἢ διάκονον ἢ ὅλως → se citește ἢ διάκονον, ἢ ὅλως

O virgulă lipsă într-o înșiruire punctuată element cu element.

Canonul 4: ὑποδιάκονος. ἢ → se citește ὑποδιάκονος, ἢ

Un punct în mijlocul înșiruirii treptelor clericale.

Canonul 6: γυναικῖ → se citește γυναικί

Dativul este γυναικί; un circumflex nu poate sta pe un ι final scurt.

Canonul 6: ψάλτας γαμεῖν καὶ ἡμεῖς → se citește ψάλτας γαμεῖν· καὶ ἡμεῖς

καὶ ἡμεῖς începe propoziția principală după cea introdusă de Ἐπειδή.

Canonul 7: ὑπὸ τίνος → se citește ὑπό τινος

Luca 14, 8, „ὅταν κληθῇς ὑπό τινος”: nehotărâtul, fiind enclitic, își aruncă accentul înapoi pe ὑπό. τίνος ar întreba „de către cine?”.

Canonul 7: μὴ κατακλιθεὶς → se citește μὴ κατακλιθῇς

Luca 14, 8: un conjunctiv prohibitiv după μή. Participiul lasă fraza fără verb.

Canonul 7: καταβιβασθείς βαθμοῦ → se citește καταβιβασθεὶς βαθμοῦ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 7: κεκληκὼς, → se citește κεκληκώς,

Un accent grav tipărit în locul celui ascuțit, înaintea unei pauze.

Canonul 8: εἱκὸς → se citește εἰκὸς

εἰκός ia spiritul lin.

Canonul 8: δοκιμάσει ἐπίσκοπος τοὺς δὲ → se citește δοκιμάσει ἐπίσκοπος· τοὺς δὲ

τοὺς δὲ μὴ συνιόντας începe o propoziție nouă, nu este complementul lui δοκιμάσει.

Canonul 11: πράξαι → se citește πρᾶξαι

După ἐπιχειροίη urmează un infinitiv: πρᾶξαι. πράξαι este optativul.

Canonul 12: πράττων καθαιρείσθω → se citește πράττων, καθαιρείσθω

Virgula dintre condiție și pedeapsă.

Canonul 13: ἐξακολοθοῦντες → se citește ἐξακολουθοῦντες

υ din ου a căzut din ἐξακολουθέω.

Canonul 13: τὴν πρὸς ἀλλήλους κατὰ καιρὸν → se citește τῆς πρὸς ἀλλήλους κατὰ καιρὸν

ἀποστεροῦντες cere genitivul, ca ἀποστερεῖν τῆς συναφείας mai jos în canon.

Canonul 13: μεταχειρήσεως → se citește μεταχειρίσεως

μεταχείρισις, de la μεταχειρίζομαι; un iotacism.

Canonul 13: ἀφοριζέσθῳ → se citește ἀφοριζέσθω

Un imperativ nu ia iota subscris; καθαιρείσθω din același canon este corect.

Canonul 16: ἄξιον, πὼς → se citește ἄξιον, πῶς

Cele două întrebări ale lui Hrisostom sună „πῶς ... πῶς”; a doua este scrisă corect în aceeași frază.

Canonul 16: πεισθείσῃ → se citește πεισθήσῃ

Citând Neocezareea 15, „πεισθήσῃ δὲ ἀπὸ τῆς βίβλου τῶν Πράξεων”: un viitor, nu un participiu la dativ.

Canonul 16: οὖς → se citește οὓς

Relativul „pe care”; οὖς este o ureche.

Canonul 16: καὶ τοι → se citește καίτοι

Un singur cuvânt, „și totuși”.

Canonul 18: γινέσθῳ → se citește γινέσθω

Un imperativ nu ia iota subscris.

Canonul 23: μεταδιδόαμεν → se citește μεταδίδομεν

Prezentul lui μεταδίδωμι, „împărtășim”; μεταδιδόαμεν nu este nicio formă.

Canonul 23: ζηλωτής → se citește ζηλωτὴς

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 24: ἐξέστῳ → se citește ἐξέστω

Un imperativ nu ia iota subscris; canonul 20 tipărește ἐξέστω.

Canonul 24: ἐξαναστήτῳ → se citește ἐξαναστήτω

Un imperativ nu ia iota subscris.

Canonul 26: συνχωρηθῆναι → se citește συγχωρηθῆναι

ν se asimilează la γ înaintea lui χ.

Canonul 29: ἐν ᾖ → se citește ἐν ᾗ

Relativul „în care zi”, nu conjunctivul lui εἰμί.

Canonul 29: λύει → se citește λύειν

μὴ δεῖν cere un infinitiv, paralel cu ἀτιμάζειν; ν final a fost omis.

Canonul 32: ᾖλθεν → se citește ἦλθεν

Aoristul lui ἔρχομαι nu ia iota subscris.

Canonul 32: δεικνὺς, → se citește δεικνύς,

Un accent grav tipărit în locul celui ascuțit, înaintea unei pauze.

Canonul 32: μιγνῦναι → se citește μιγνύναι

Infinitivul lui μίγνυμι este paroxiton.

Canonul 33: ὄρους → se citește ὅρους

ὅρος, o rânduială, pe care o așază canoanele; ὄρος este un munte.

Canonul 34: πάντη → se citește πάντῃ

Adverbul ia subscrisul; același canon tipărește mai jos πάντῃ.

Canonul 35: οὐχ᾿ ὑπελείφθησαν → se citește οὐχ ὑπελείφθησαν

Un semn de eliziune rătăcit; nimic nu este elidat.

Canonul 37: ἀνῆκει → se citește ἀνήκει

Prezentul lui ἀνήκω.

Canonul 37: οἰκονομίας ὄρος → se citește οἰκονομίας ὅρος

„Limita iconomiei”, nu muntele ei.

Canonul 39: Ἐλλησπόντιον → se citește Ἑλλησπόντιον

Spirit aspru, ca Ἑλλησποντίων mai jos în canon.

Canonul 40: κολλάσθαι → se citește κολλᾶσθαι

Infinitivul contras al lui κολλάομαι ia circumflexul.

Canonul 40: εἰς τὸν χρόνον αὐτῷ αὐξηθῆναι → se citește εἰ εἰς τὸν χρόνον αὐτῷ αὐξηθῆναι

ἡγεῖται nu poate fi construit fără o conjuncție; εἰ a căzut înaintea lui εἰς prin haplografie.

Canonul 40: ἐπτακαιδέκατον → se citește ἑπτακαιδέκατον

De la ἑπτά: spirit aspru.

Canonul 41: σκοπός αὐτῶν → se citește σκοπὸς αὐτῶν

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 43: τὴν του οἰκείου → se citește τὴν τοῦ οἰκείου

Articolul τοῦ.

Canonul 45: βεβαώσασαν → se citește βεβαιώσασαν

βεβαιόω; iota a fost omisă. Nu există βεβαόω.

Canonul 45: εἱκός → se citește εἰκός

ὡς εἰκός ia spiritul lin.

Canonul 45: καί παντοίαις → se citește καὶ παντοίαις

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 45: τήν τοῦ βίου → se citește τὴν τοῦ βίου

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 46: ἠγουμενίαν → se citește ἡγουμενίαν

De la ἡγέομαι: spirit aspru.

Canonul 47: ἀνδρώῳ → se citește ἀνδρῴῳ

ἀνδρῷος, ca πατρῷος: omega temei poartă subscrisul.

Canonul 48: ἐπισκοπῇς → se citește ἐπισκοπῆς

Un genitiv după προεδρίαν; dativul nu poate sta acolo.

Canonul 54: Οὐκ᾿ → se citește Οὐκ

Un semn de eliziune rătăcit; οὐκ nu se elidează.

Canonul 56: μεμαθήκαμέν → se citește μεμαθήκαμεν

Enclitica τε își dă accentul lui ἐν (ἔν τε), nu verbului dinaintea ei.

Canonul 57: χρῇ → se citește χρὴ

Impersonalul χρή, ca în începutul identic al canonului 64.

Canonul 58: πρεσβυτέρoυ → se citește πρεσβυτέρου

Un o latin în interiorul cuvântului grecesc, de la tastatura transcrierii. Scris aici ca îmbinare, ca acest fișier să nu poarte el însuși cuvântul amestecat.

Canonul 59: ἀξιοῦοθαι → se citește ἀξιοῦσθαι

ο tipărit în loc de σ.

Canonul 60: οἰκειῶν, ἐν γίνεται → se citește οἰκειῶν, ἓν γίνεται

Aflat citind semnalarea de alături. Canonul citează 1 Corinteni 6, 17, „ἓν πνεῦμά ἐστι”, și îi răspunde: cel ce se alipește de potrivnic devine UNA cu el. ἐν, „în”, nu are niciun sens acolo.

Canonul 61: ἁπλούστερων → se citește ἁπλουστέρων

Genitivul plural lung trage accentul pe penultima silabă.

Canonul 61: καθώς καὶ → se citește καθὼς καὶ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 62: ἀπὸ τοῦ νύν → se citește ἀπὸ τοῦ νῦν

„De acum înainte”, νῦν, ca de douăzeci și cinci de ori în altă parte.

Canonul 62: Τάς οὕτω → se citește Τὰς οὕτω

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 63: συμπλασθέτα → se citește συμπλασθέντα

Participiul aorist pasiv al lui συμπλάσσω; ν a fost omis.

Canonul 63: ἀλληθέσι → se citește ἀληθέσι

Un λ dublat.

Canonul 63: τούς τοῦ Χριστοῦ → se citește τοὺς τοῦ Χριστοῦ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 64: Τὶ → se citește Τί

Interogativul, deschizând o întrebare paralelă cu τί γίνῃ; enclitica nu poate începe o propoziție.

Canonul 64: ταχύς ἐν λόγοις → se citește ταχὺς ἐν λόγοις

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 65: ἐκλῃδονίζετο → se citește ἐκληδονίζετο

κληδονίζομαι, de la κληδών, fără subscris; așa are și Septuaginta la 4 Regi 21, 6.

Canonul 66: τούς πιστούς → se citește τοὺς πιστοὺς

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 67: τέχνῃ τινί κατασκευάζουσιν → se citește τέχνῃ τινὶ κατασκευάζουσιν

După paroxitonul τέχνῃ, enclitica își păstrează accentul, grav înaintea cuvântului următor.

Canonul 71: καθ᾿ ὂν καιρὸν → se citește καθ᾿ ὃν καιρὸν

Relativul, „în vremea când”: spirit aspru.

Canonul 76: παρεκευλεύσατο → se citește παρεκελεύσατο

Un υ rătăcit în παρακελεύομαι.

Canonul 76 (de 2 ori): οἷκον → se citește οἶκον

Un iota cu spirit aspru tipărit în locul lui οἶκ-; singurele două cazuri din cele șapte colecții.

Canonul 79: τὸν ἀφραστον → se citește τὸν ἄφραστον

ἄφραστος este proparoxiton; accentul fusese omis.

Canonul 84: διὰ τὴν κεῖραν → se citește διὰ τὴν ἡλικίαν

κεῖραν nu este niciun cuvânt. Canonul reia cuvintele Cartaginei despre prunci, „per aetatem”: διὰ τὴν ἡλικίαν, din pricina vârstei lor.

Canonul 85: γραψικῶς → se citește γραφικῶς

ψ tipărit în loc de φ; „din Scriptură”, ca γραφικός în canonul 19.

Canonul 86: εἰ δὲ λαϊκοὶ, ἀφορίζεσθαι → se citește εἰ δὲ λαϊκοί, ἀφορίζεσθαι

Un accent grav tipărit în locul celui ascuțit, înaintea unei pauze.

Canonul 87: πιοτοῖς → se citește πιστοῖς

ο în loc de σ: „a sta împreună cu credincioșii”, a patra treaptă a pocăinței, πιστοῖς de două ori în altă parte.

Canonul 88: οἰκίστου → se citește οἰκίσκου

τ tipărit în loc de κ: un călător lipsit de colibă și de adăpost. οἰκιστής, întemeietorul unei colonii, nu are niciun sens.

Canonul 88: ἡγεῖσθαι τήν τοῦ ἀνθρώπου → se citește ἡγεῖσθαι τὴν τοῦ ἀνθρώπου

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 90: πανηνυρίζειν → se citește πανηγυρίζειν

ν tipărit în loc de γ; πανηνυρίζω nu există.

Canonul 95: χρισμένους → se citește χριομένους

Trulan 95 repetă aici cuvânt cu cuvânt Constantinopol I 7, iar acolo transcrierea are „σφραγιζομένους, ἤτοι χριομένους, πρῶτον τῷ ἁγίῳ μύρῳ”.

Canonul 102: τοῦ κάμνοντας → se citește τοῦ κάμνοντος

Articolul τοῦ cere participiul la genitiv.

Canonul 102: ἀῤῥῶστημα → se citește ἀῤῥώστημα

Un circumflex nu poate sta pe antepenultima silabă; ἀῤῥωστήματι mai sus în canon.

Canonul 1: ἄῤῥρητα → se citește ἄῤῥητα

Trei rho; „cuvintele cele de nespus” din 2 Corinteni 12, 4.

Canonul 1: οὕς μὲν → se citește οὓς μὲν

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 1: οὕς δέ τῇ → se citește οὓς δὲ τῇ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică. Membrii următori ai înșiruirii tipăresc οὓς δὲ.

Canonul 1: ἕξ ἁγίων → se citește ἓξ ἁγίων

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 2: Σῦ → se citește Σὺ

σύ nu ia niciodată circumflex.

Canonul 4: τελοῦντος → se citește τελοῦντας

Acordat cu τοὺς ὑπ᾿ αὐτὸν ἐπισκόπους, ἢ κληρικούς, ἢ μοναχούς.

Canonul 5: δ᾿ ἐπιτιμίου → se citește δι᾿ ἐπιτιμίου

Genitivul cere διά; canonul 16 tipărește δι᾿ ἐπιτιμίου.

Canonul 5: ἀπό τοῦ → se citește ἀπὸ τοῦ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 5: οὖπερ → se citește οὗπερ

Relativul ia spiritul aspru; Calcedon 2, citat aici, tipărește οὗπερ.

Canonul 7: ἀνανεωθήναι → se citește ἀνανεωθῆναι

Infinitivul aorist pasiv are circumflex pe -ῆναι.

Canonul 11: τὸ αὐτὸ δε φυλάττεσθαι → se citește τὸ αὐτὸ δὲ φυλάττεσθαι

Particula δὲ, cu accentul ei.

Canonul 11: μή γε ἐξ αὐθεντίας ἰδίας, → se citește μή γε, ἐξ αὐθεντίας ἰδίας

εἰ δὲ μή γε este o formulă fixă ce stă de sine stătător, ca în canoanele 13 și 22; virgula se pune după γε.

Canonul 12: συνγενέσιν → se citește συγγενέσιν

O nazală înaintea lui γ se scrie γ; Apostolice 38 tipărește συγγενέσιν.

Canonul 12: τὸ μοναστηρίῳ → se citește τῷ μοναστηρίῳ

Articolul este la dativ, paralel cu τῷ ἐπισκοπείῳ.

Canonul 13: εὗ καὶ → se citește εὖ καὶ

Adverbul εὖ are spirit lin.

Canonul 13: μῆγε → se citește μή γε

Formula εἰ δὲ μή γε, tipărită corect în canoanele 11 și 22.

Canonul 14: συντάξει → se citește συνάξει

Citirea se face în sinaxă, adică în adunare.

Canonul 14: καί κατὰ → se citește καὶ κατὰ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 14: ἐστι ἐν → se citește ἐστιν ἐν

ν-ul mobil înaintea unei vocale.

Canonul 15: τοῦ βίου τοῦτου → se citește τοῦ βίου τούτου

Genitivul lui οὗτος este τούτου; τοῦτου nu este nicio formă.

Canonul 15: τούτου ἴδιον → se citește τοῦτο ἴδιον

ἴδιον cere un subiect la nominativ: „acesta este propriu negustoriei”.

Canonul 15: εἴτις → se citește εἴ τις

Despărțirea cuvintelor.

Canonul 15: χεῖραις → se citește χεῖρες

Subiectul la nominativ plural al lui ὑπηρέτησαν; χεῖραις nu este nicio formă.

Canonul 15: θεοφυλάκτω → se citește θεοφυλάκτῳ

Un dativ; iota subscris a fost omis. Canonul 10 îl tipărește corect.

Canonul 16: αἵρεσις. καὶ → se citește αἵρεσις, καὶ

Propoziția introdusă de Ἐπεὶ δὲ continuă până la apodoza ei; καί scris cu literă mică arată că punctul este greșit.

Canonul 16: Πὰν → se citește Πᾶν

Neutrul πᾶν are circumflex.

Canonul 16: ἐτερόχροα → se citește ἑτερόχροα

De la ἕτερος: spirit aspru.

Canonul 16: οὐδέ ἐκ → se citește οὐδὲ ἐκ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 18: ἐν τῆς ἐκεῖσε → se citește τὴν ἐκεῖσε

ἐν nu poate cere genitivul: πορείαν τὴν ἐκεῖσε ποιήσασθαι, „a face călătoria într-acolo”.

Canonul 19: ἱερατικῳ → se citește ἱερατικῷ

ἱερατικῷ de patru ori în altă parte.

Canonul 19: εὑρεθῆ → se citește εὑρεθῇ

Conjunctivul aorist pasiv după Εἴ τις οὖν; subscrisul s-a pierdut.

Canonul 19: προικώων → se citește προικῴων

Genitivul plural al lui προικῷος.

Canonul 20: ἐχέτῳ → se citește ἐχέτω

Un imperativ nu ia iota subscris.

Canonul 20: ἀνδρώου → se citește ἀνδρῴου

Genitivul lui ἀνδρῷος; același canon tipărește ἀνδρῷον.

Canonul 21: προλαμβάνεσθαι → se citește προσλαμβάνεσθαι

Canonul pune în contrast ospitalitatea cu primirea ca membru: προσλαμβάνεσθαι.

Canonul 22: συμβῂ → se citește συμβῇ

Conjunctivul aorist συμβῇ, de două ori în altă parte.

Canonul 22: αὐτήν ἐν → se citește αὐτὴν ἐν

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 22: λογισμούς → se citește λογισμοὺς

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică. Înaintea lui ὀφείλομεν.

Canonul 22: ἀναμίξ → se citește ἀναμὶξ

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.

Canonul 22: ἐστίν ἡσύχιος → se citește ἐστὶν ἡσύχιος

Un accent ascuțit tipărit în locul celui grav, înaintea cuvântului următor; nu urmează nicio clitică.