Canonul 12 Pocăința celor ce s-au întors la slujba ostășească

Iar cei chemați prin har, care au arătat cea dintâi râvnă și și-au lepădat brâiele ostășești, dar după aceea s-au întors iarăși la vărsătura lor, ca niște câini, încât unii au dat chiar și bani și cu daruri au izbutit să se întoarcă la oaste, aceștia să cadă la pământ zece ani, după vremea celor trei ani de ascultare. Iar la toate acestea se cuvine să se cerceteze voința și felul pocăinței. Căci câți, cu frică și cu lacrimi și cu răbdare și cu fapte bune, arată întoarcerea lor cu lucrul, iar nu cu înfățișarea, aceștia, împlinind vremea rânduită a ascultării, se vor împărtăși pe drept cuvânt cu rugăciunile, fiind îngăduit episcopului să chibzuiască pentru ei și ceva mai iubitor de oameni. Iar câți au primit lucrul cu nepăsare și au socotit că le este de ajuns pentru întoarcerea lor doar înfățișarea de a intra în biserică, aceștia să împlinească vremea întru totul.