Canonul 102 Pocăința potrivită păcatului și păcătosului

Se cuvine ca cei ce au primit de la Dumnezeu putere să lege și să dezlege să ia aminte la felul păcatului și la pregătirea celui ce a păcătuit spre îndreptare, și așa să aducă bolii un leac potrivit, ca nu cumva, folosindu-se de lipsă de măsură în amândouă privințele, să greșească față de mântuirea celui bolnav. Căci boala păcatului nu este simplă, ci felurită și cu multe chipuri, și odrăslește multe mlădițe de vătămare, din care răul se întinde pe departe și înaintează, până ce este oprit prin puterea celui ce vindecă. De aceea, cel ce arată știința tămăduirii întru Duhul trebuie mai întâi să cerceteze starea celui ce a păcătuit, și să vadă dacă acesta se apleacă spre sănătate, sau, dimpotrivă, prin năravurile sale își cheamă asupra sa boala, și cum poartă el grijă între timp de purtarea sa, și dacă nu cumva se împotrivește doctorului, și mărește rana sufletului prin felul cum primește leacurile puse peste ea, și așa să măsoare mila după vrednicie. Căci toată grija lui Dumnezeu și a celui căruia i s-a încredințat cârmuirea păstorească este să întoarcă înapoi oaia cea rătăcită, și să vindece pe cea rănită de șarpe, și nici să nu o împingă în prăpăstiile deznădejdii, nici să-i slăbească frâul spre destrăbălarea și disprețuirea vieții; ci, în orice chip, fie prin leacuri mai aspre și mai usturătoare, fie prin cele mai blânde și mai line, să stea împotriva patimii, și să se ostenească spre închegarea rănii, cercetând roadele pocăinței, și chivernisind cu înțelepciune pe omul chemat spre strălucita îmbrăcăminte de sus. Deci se cuvine să cunoaștem amândouă: și cele ale acrivei, și cele ale obișnuinței; iar în privința celor ce nu primesc cea mai înaltă asprime, să urmăm rânduiala predanisită, precum ne învață sfântul Vasile.