Canonul 22 Despre mâncatul cu femei, pentru laici, monahi și clerici

Mare lucru este a închina totul lui Dumnezeu, și a nu ne robi voilor proprii. Căci, ori de mâncați, ori de beți, zice dumnezeiescul apostol, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți. Iar Hristos Dumnezeul nostru, în Evangheliile Sale, a poruncit să tăiem începuturile păcatelor; căci nu numai preacurvia se pedepsește de El, ci se osândește și mișcarea gândului spre săvârșirea preacurviei, zicând El: Cel ce s-a uitat la femeie ca s-o poftească pe ea, a și preacurvit cu ea în inima lui. Deci, învățați din aceasta, se cuvine să tăiem gândurile. Căci, chiar dacă toate sunt îngăduite, nu toate sunt de folos, precum suntem învățați din cuvântul apostolesc. Așadar, de nevoie este ca tot omul să mănânce ca să trăiască. Și celor a căror viață este a căsătoriei, și a copiilor, și a stării mirenești, a mânca laolaltă bărbați și femei este dintre lucrurile fără de prihană, numai să aducă mulțumire Celui ce dă hrana; nu cu vreo purtare de teatru, adică cântece satanicești, și chitare, și legănări desfrânate, asupra cărora vine blestemul proorocesc, care zice așa: Vai celor ce beau vinul cu chitară și cu psaltire, și nu privesc la lucrurile Domnului, și nu iau aminte la lucrul mâinilor Lui. Și dacă undeva s-ar afla astfel de oameni între creștini, să se îndrepteze; iar de nu, să aibă tărie asupra lor cele așezate canonicește de cei mai dinainte de noi. Iar pentru cei a căror viață este liniștită și singuratică, cel ce s-a făgăduit Domnului Dumnezeu să ia jugul cel de unul singur, să șadă singur și să tacă. Dar nici celor ce au ales viața preoțească nu le este îngăduit nicidecum a mânca deosebi împreună cu femei, afară doar cu oarecare bărbați și femei temători de Dumnezeu și evlavioși, ca și această masă împreună să ducă spre îndreptare duhovnicească. Aceasta să o facă și pentru rude. Iar dacă s-ar întâmpla iarăși, la drum, ca monahul sau bărbatul preoțesc să nu aibă cu sine cele de trebuință neapărată, și, din nevoie, ar voi să tragă fie la un han, fie la casa cuiva, să aibă voie a face aceasta, fiindcă nevoia silește, numai cu evlavie.