Canonul 16 Cei șapte din Fapte nu erau diaconi liturghisitori

Fiindcă Cartea Faptelor predanisește că șapte diaconi au fost puși de Apostoli, iar cei de la sinodul din Neocezareea, în canoanele așezate de ei, au arătat astfel de lămurit: că, după canon, trebuie să fie șapte diaconi, oricât de mare ar fi cetatea, și că despre aceasta se poate încredința oricine din Cartea Faptelor; noi, potrivind cugetul părinților cu cuvântul apostolic, am aflat că vorba lor nu era despre bărbații ce slujesc tainelor, ci despre slujirea la trebuințele meselor, căci Cartea Faptelor așa grăiește: „În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, s-a iscat cârtire a eleniștilor împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Deci cei doisprezece, chemând mulțimea ucenicilor, au zis: Nu este cu cale ca noi, lăsând cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraților, căutați dintre voi șapte bărbați cu mărturie bună, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care să-i punem la această trebuință; iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului. Și a plăcut cuvântul înaintea întregii mulțimi; și au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duh Sfânt, și pe Filip, și pe Prohor, și pe Nicanor, și pe Timon, și pe Parmena, și pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea Apostolilor.” Tâlcuind acestea, dascălul Bisericii, Ioan Gură de Aur, așa vorbește: „Vrednic e de mirare cum nu s-a dezbinat mulțimea la alegerea acestor bărbați, cum nu au fost dezaprobați apostolii de către ei; dar trebuie neapărat să știm ce fel de vrednicie aveau aceștia și ce fel de hirotonie au primit. Oare pe cea a diaconilor? Dar aceasta nu se află în Biserici. Sau este cumva rânduiala presbiterilor? Dar încă nu era niciun episcop, ci numai apostolii. De aceea socot că nici numele diaconilor, nici cel al presbiterilor nu era pe atunci lămurit și arătat.” Pe temeiul acestora deci propovăduim și noi ca cei șapte diaconi mai sus pomeniți să nu fie socotiți printre cei ce slujesc tainelor, după învățătura tâlcuită mai sus, ci ca fiind aceia cărora li s-a încredințat purtarea de grijă a trebuinței de obște a celor adunați atunci; ei ni s-au făcut nouă, chiar și prin aceasta, chip al iubirii de oameni și al râvnei față de cei lipsiți.