Sfintele Canoane Trulan Canonul 79
Canonul 79 Fără fiertură de făină după Nașterea Domnului
Κανόνες τῆς ἐν Τρούλλῳ Ἁγίας καὶ Οἰκουμενικῆς Πενθέκτης Συνόδου
Sinodul Trulan · Constantinopol, 691 până la 692 · convocat de împăratul Iustinian al II-lea · Sinodul Quinisext (Trulan, 692) pe hartă
Mărturisind că dumnezeiasca naștere din Fecioară a fost fără durerile nașterii, ca una ce s-a zămislit și fără de sămânță, și propovăduind aceasta la toată turma, supunem îndreptării pe cei ce, din neștiință, fac ceva din cele ce nu se cuvin. Deci, fiindcă unii, după ziua sfintei nașteri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, se arată fierbând făină de grâu curată și împărtășind-o unii altora, sub cuvânt, chipurile, de cinstire a nașterii preacuratei Fecioare Maicii, hotărâm ca nimic de acest fel să nu se facă de către credincioși. Căci aceasta nu este cinste pentru Fecioara, care mai presus de minte și de cuvânt a născut în trup pe Cuvântul cel neîncăput, a hotărî și a închipui cele privitoare la nașterea ei cea negrăită prin lucruri obștești și asemenea nouă. Deci de se va afla cineva, de acum înainte, făcând un lucru ca acesta, de va fi cleric, să se caterisească; iar de va fi mirean, să se afurisească.
Ἀλόχευτον τὸν ἐκ τῆς Παρθένου θεῖον τόκον ὁμολογοῦντες, ὡς καὶ ἀσπόρως συστάντα, καὶ παντὶ τῷ ποιμνίῳ κηρύσσοντες, τοὺς ἐξ ἀγνοίας πράττοντάς τι τῶν οὐ δεόντων, διορθώσει καθυποβάλλομεν. Ὅθεν, ἐπειδή τινες μετὰ τὴν ἡμέραν τῆς ἁγίας τοῦ Χριστοῦ τοῦ Θεοῦ ἡμῶν γεννήσεως, δείκνυνται σεμίδαλιν ἔψοντες, καὶ ταύτης ἀλλήλοις μεταδιδόντες, προφάσει τιμῆς δῆθεν λοχείων τῆς ἀχράντου Παρθενομήτορος, ὁρίζομεν, μηδὲν τοιοῦτον ὑπὸ τῶν πιστῶν τελεῖσθαι. Οὐ γὰρ τιμή γε τοῦτο τῇ Παρθένῳ, τῇ ὑπὲρ νοῦν καὶ λόγον τὸν ἀχώρητον τεκούσῃ Λόγον σαρκί, ἐκ τῶν κοινῶν τε καὶ καθ᾿ ἡμᾶς τὰ κατὰ τὸν ἄφραστον αὐτῆς τόκον ὁρίζειν καὶ ὑπογράφειν. Εἴ τις οὖν ἀπὸ τοῦ νῦν πράττων τοιοῦτόν τι φωραθείη, εἰ μὲν κληρικὸς εἴη, καθαιρείσθω· εἰ δὲ λαϊκός, ἀφοριζέσθω.
Traducerea: proprie acestui site, făcută după textul grecesc de alături. Greaca: textul Pidalionului, așa cum a fost transcris la users.uoa.gr/~nektar și îndreptat aici. Despre aceste texte.