Canonul 41 Cei ce se zăvorăsc sunt încercați mai întâi în mănăstire

Cei ce voiesc, în cetăți sau în sate, să se retragă în chilii de zăvorâre și să ia aminte numai la sine, trebuie mai întâi să intre în mănăstire și să fie deprinși în petrecerea pustnicească, și timp de trei ani să se supună, cu frica lui Dumnezeu, celui ce stă în fruntea mănăstirii, împlinind întru toate, precum se cuvine, ascultarea; și astfel, mărturisind hotărârea lor pentru o asemenea viață și că o îmbrățișează de bunăvoie și din toată inima, să fie cercetați de întâistătătorul locului. Apoi, la fel, să petreacă încă un an în afara chiliei de zăvorâre, ca scopul lor să se arate și mai limpede. Căci atunci vor da încredințare deplină că nu urmăresc o slavă deșartă, ci că, pentru însuși binele cel adevărat, caută această liniște. Iar după împlinirea unei vremi atât de mari, dacă rămân în aceeași hotărâre, să fie închiși, și să nu le mai fie îngăduit, ori de câte ori voiesc, să se depărteze de la o asemenea rămânere; afară doar dacă, spre folosul și buna sporire de obște, sau spre altă nevoie ce i-ar sili spre moarte, ar fi trași spre aceasta, și încă și atunci cu binecuvântarea episcopului locului. Iar pe cei ce, fără pricinile arătate, se apucă să iasă din lăcașurile lor, poruncim ca, mai întâi, împotriva voii lor, să fie închiși din nou în zisa chilie de zăvorâre, iar apoi să fie tămăduiți prin posturi și prin alte asprimi, știind, după cum este scris, că „nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este vrednic de împărăția cerurilor”.