Canonul 7 Diaconul să nu șadă înaintea presbiterilor

Fiindcă am aflat că în unele biserici sunt diaconi care au dregătorii bisericești, și că de aceea unii dintre ei, folosindu-se de obrăznicie și de nesupunere, șed înaintea presbiterilor, hotărâm ca diaconul, chiar dacă are o vrednicie, adică orice dregătorie bisericească ar avea, unul ca acesta să nu șadă înaintea presbiterului, afară doar dacă, ținând locul patriarhului sau mitropolitului său, ar veni într-o altă cetate pentru o anumită treabă; căci atunci va fi cinstit ca unul ce împlinește locul aceluia. Iar dacă cineva ar îndrăzni să facă un asemenea lucru, folosindu-se de o obrăznicie tiranică, unul ca acesta, coborât din treapta sa proprie, să ajungă cel din urmă din toată ceata în care este numărat, în biserica sa, fiindcă Domnul nostru ne îndeamnă să nu ne bucurăm de locurile cele dintâi, după învățătura cuprinsă la sfântul evanghelist Luca, ca fiind pusă chiar de Domnul și Dumnezeul nostru. Căci a spus celor chemați o astfel de pildă: „Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Și venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, îți va zice: Dă acestuia locul. Și atunci, cu rușine, te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci, când vei fi chemat, mergând așează-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinstea în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.” Același lucru se va păzi și la celelalte trepte sfinte, fiindcă știm că cele duhovnicești sunt mai presus decât dregătoriile lumești.