Înălțarea Domnului

La patruzeci de zile după Paști, într-o joi, Hristos i-a scos pe ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor, i-a binecuvântat și S-a înălțat cu trupul, până când un nor L-a luat de la ochii lor, iar doi bărbați în haine albe le-au spus că va veni din nou în același chip. Praznicul urmează după odovania Paștilor, care are loc în ziua dinainte. Biserica vede în el firea omenească, propria noastră fire, luată în viața lui Dumnezeu și așezată de-a dreapta Tatălui, și nu îl înțelege ca pe o plecare; condacul lui Îi cântă: „Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, nicicum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat și strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!” În icoană, Născătoarea de Dumnezeu stă în mijloc, sub El, între apostoli și îngeri, pentru că ea este chipul Bisericii pe care El o lasă pe pământ. Zece zile mai târziu El trimite Duhul.