Sfintele Canoane Constantinopol I Canonul 2
Canonul 2 Episcopii să nu se amestece dincolo de dieceza lor
Κανόνες τῆς ἐν Κωνσταντινουπόλει Ἁγίας καὶ Οἰκουμενικῆς Β´ Συνόδου
Sinodul al II-lea Ecumenic · Constantinopol, 381 · convocat de împăratul Teodosie cel Mare · Sinodul al II-lea Ecumenic: Constantinopol I (381) pe hartă
Episcopii de dincolo de dieceză să nu meargă la bisericile de peste hotare, nici să tulbure bisericile; ci, potrivit canoanelor, episcopul Alexandriei să chivernisească numai cele din Egipt; iar episcopii Răsăritului să cârmuiască numai Răsăritul, păzindu-se întâietățile date bisericii Antiohenilor prin canoanele de la Niceea; și episcopii diecezei Asiei să cârmuiască numai cele ale Asiei; și cei ai Pontului, numai cele ale Pontului; și cei ai Traciei să chivernisească numai cele ale Traciei. Iar episcopii, nefiind chemați, să nu treacă peste dieceza lor pentru hirotonie sau pentru alte chiverniseli bisericești. Păzindu-se canonul mai sus scris cu privire la dieceze, este cu totul vădit că cele din fiecare eparhie le va cârmui sinodul eparhiei, potrivit celor hotărâte la Niceea. Iar bisericile lui Dumnezeu aflate între neamurile barbare trebuie cârmuite după obiceiul Părinților care a rămas în putere.
Τοὺς ὑπὲρ διοίκησιν ἐπισκόπους ταῖς ὑπερορίοις ἐκκλησίαις μὴ ἐπιέναι, μηδὲ συγχέειν τὰς ἐκκλησίας· ἀλλὰ κατὰ τοὺς κανόνας, τὸν μὲν Ἀλεξανδρείας ἐπίσκοπον, τὰ ἐν Αἰγύπτῳ μόνον οἰκονομεῖν· τοὺς δὲ τῆς Ἀνατολῆς ἐπισκόπους, τὴν Ἀνατολὴν μόνην διοικεῖν· φυλαττομένων τῶν ἐν τοῖς κανόσι τοῖς κατὰ Νίκαιαν πρεσβείων τῇ Ἀντιοχέων ἐκκλησίᾳ· καὶ τοὺς τῆς Ἀσιανῆς διοικήσεως ἐπισκόπους, τὰ κατὰ τὴν Ἀσιανὴν μόνον διοικεῖν· καὶ τοὺς τῆς Ποντικῆς, τὰ τῆς Ποντικῆς μόνον· καὶ τοὺς τῆς Θρᾴκης τὰ τῆς Θρᾳκικῆς μόνον οἰκονομεῖν. Ἀκλήτους δὲ ἐπισκόπους ὑπὲρ διοίκησιν μὴ ἐπιβαίνειν ἐπὶ χειροτονίᾳ, ἤ τισιν ἄλλαις οἰκονομίαις ἐκκλησιαστικαῖς. Φυλαττομένου δὲ τοῦ προγεγραμμένου περὶ τῶν διοικήσεων κανόνος, εὔδηλον ὡς τὰ καθ᾿ ἑκάστην ἐπαρχίαν ἡ τῆς ἐπαρχίας σύνοδος διοικήσει, κατὰ τὰ ἐν Νικαίᾳ ὡρισμένα. Τὰς δὲ ἐν τοῖς βαρβαρικοῖς ἔθνεσι τοῦ Θεοῦ ἐκκλησίας, οἰκονομεῖσθαι χρὴ κατὰ τὴν κρατήσασαν συνήθειαν τῶν Πατέρων.
Sinodul al II-lea Ecumenic, canoanele
Traducerea: proprie acestui site, făcută după textul grecesc de alături. Greaca: textul Pidalionului, așa cum a fost transcris la users.uoa.gr/~nektar și îndreptat aici. Despre aceste texte.