Persecuția sovietică împotriva Bisericii

Cei șaptezeci de ani în care statul sovietic și-a propus să pună capăt religiei în Rusia și aproape a reușit. Din 1918, Biserica și-a pierdut bunurile și existența legală; în 1922, confiscarea odoarelor bisericești, sub pretextul ajutorării celor loviți de foamete, a adus primele procese și execuții în masă, începând de la Șuia; patriarhul Tihon a fost întemnițat, iar statul a sprijinit împotriva lui schisma renovaționistă. În 1927, mitropolitul Serghie a declarat Biserica loială statului sovietic, un pas care i-a dezbinat atunci pe credincioși și care este dezbătut și astăzi. Marea Teroare din 1937 și 1938 a fost partea cea mai cumplită: din cele aproximativ cincizeci și patru de mii de biserici parohiale deschise în 1917, până în 1939 mai rămăseseră deschise câteva sute. Zeci de mii de clerici, monahi și monahii au fost împușcați sau au murit în lagăre, iar Biserica Rusă a trecut în rândul sfinților, pe nume, peste o mie dintre ei, ca Noi Mucenici și Mărturisitori. Stalin a îngăduit o renaștere în timpul războiului, în 1943, Hrușciov a închis din nou jumătate dintre biserici, și abia mileniul din 1988 a adus libertatea.