Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (cca 251-356)

Părintele monahilor. Tânăr proprietar de pământ din Egipt, a auzit citindu-se în biserică Evanghelia: „du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor” (Matei 19, 21), și a făcut întocmai, pe la anul 270. A trăit lângă satul său, apoi într-un mormânt, apoi douăzeci de ani închis într-o fortăreață părăsită de pe Nil, și a ieșit de acolo, după mărturia celor care erau de față, nici istovit, nici sălbăticit, ci întreg. A înaintat apoi în pustia cea dinăuntru, lângă Marea Roșie, unde se află și astăzi mănăstirea care îi poartă numele. Viața lui, scrisă de Sfântul Atanasie, care îl cunoscuse, a străbătut imperiul în decursul unei singure generații și a făcut din monahism un fel de viață pentru mii de oameni. Patericul îl păstrează simplu și plin de omenie: a văzut cursele vrăjmașului întinse peste tot pământul, a întrebat cine ar putea trece de ele și a auzit: smerenia. Pomenire: 17 ianuarie.