Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare (cca 296-373)

Patriarh al Alexandriei timp de patruzeci și cinci de ani, dintre care șaptesprezece i-a petrecut în cinci exiluri, sub patru împărați, și omul care, mai mult decât oricare altul, a ținut Biserica în credința de la Niceea atunci când imperiul hotărâse altfel. Tânăr diacon fiind, a fost de față la sinod; ca episcop, a refuzat să-l reprimească pe Arie și a fost depus din scaun, exilat la Trier, ascuns de monahi în pustia Egiptului și repus în scaun, iar și iar. Lucrarea sa „Cuvânt despre întruparea Cuvântului”, scrisă pe când era încă tânăr, arată de ce conta întreaga luptă: Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se facă dumnezeu. Un Mântuitor care ar fi fost făptură nu ne-ar fi putut da ceea ce El Însuși nu avea. „Viața Sfântului Antonie”, scrisă de el, a răspândit monahismul în tot imperiul, iar a treizeci și noua sa Scrisoare pascală este prima listă a cărților Noului Testament care se potrivește cu cea folosită astăzi. Expresia „Athanasius contra mundum” (Atanasie împotriva lumii) a fost rostită ca laudă. Pomenire: 18 ianuarie.