Nașterea Domnului (Crăciunul)

Nașterea lui Hristos, prăznuită la 25 decembrie, iar în Bisericile care țin calendarul vechi, la 7 ianuarie. Răsăritul a prăznuit-o împreună cu Botezul Domnului până la sfârșitul secolului al IV-lea; Sfântul Ioan Gură de Aur predica la Antiohia, în 386, despre praznicul de sine stătător ca despre unul de curând venit. Este pregătită prin patruzeci de zile de post, începând de la 15 noiembrie, iar în ajun, ținut cu strictețe, se citesc Ceasurile Împărătești și se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, împreună cu Vecernia. Condacul ei, al Sfântului Cuvios Roman Melodul, spune ce este praznicul: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce”. Icoana cuprinde întreaga taină. Pruncul stă culcat într-o iesle în chip de mormânt, înfășat ca un mort; boul și asinul din Isaia cunosc ieslea Stăpânului lor; Născătoarea de Dumnezeu se odihnește lângă El; iar într-un colț stă Sfântul Iosif Logodnicul, tulburat, în vreme ce un bătrân îl ispitește să se îndoiască.