Cincizecimea și nașterea Bisericii

La cincizeci de zile după Înviere, la sărbătoarea iudaică a Săptămânilor, Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli, în Ierusalim, ca un vânt năprasnic și ca niște limbi de foc, iar ei au grăit astfel încât pelerinii din toate neamurile îi auzeau în propria lor limbă. Biserica vede aici desfacerea Babelului: când Cel Preaînalt a amestecat limbile, a despărțit neamurile, cântă condacul praznicului, iar când a împărțit limbile cele de foc, pe toți i-a chemat la unire. Sfântul Apostol Petru a propovăduit că prorocia lui Ioil s-a împlinit, iar în ziua aceea s-au botezat în jur de trei mii de oameni. Faptele Apostolilor descriu comunitatea care a urmat printr-o singură frază, pe care Biserica n-a încetat niciodată să o citeze: „Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2, 42). În icoană, apostolii șed în semicerc, între ei fiind și Sfântul Apostol Pavel, deși nu fusese încă chemat, iar sub ei, într-un arc întunecat, șade un rege bătrân care ține douăsprezece suluri: lumea, care așteaptă să i se vestească.