Marea Schismă (1054)

Despărțirea dintre Biserica Romei și Bisericile Ortodoxe ale Răsăritului, datată în 1054, dar formată de-a lungul secolelor. În iulie a acelui an, cardinalul Humbert a așezat pe Sfânta Masă a Sfintei Sofia o bulă prin care îl excomunica pe patriarhul Mihail Cerularie, iar un sinod de la Constantinopol i-a anatematizat, la rândul său, pe legați. Disputa de fond era mai veche: Filioque, adăugat Crezului în Apus, pretenția scaunului Romei la jurisdicție asupra întregii Biserici, în locul unei întâietăți de cinste între patriarhi, și deosebiri de practică, precum folosirea azimei. Ceea ce a făcut schisma reală în viața credincioșilor a fost Cruciada a patra, care a jefuit Constantinopolul în 1204 și a așezat acolo un patriarh latin. Unirile proclamate la Lyon, în 1274, și la Florența, în 1439, au fost respinse de poporul ortodox, iar Sfântul Ierarh Marcu al Efesului nu a vrut să semneze. În 1965, papa Paul al VI-lea și patriarhul Atenagora au șters din memorie anatemele din 1054; comuniunea nu a fost restabilită, pentru că problemele care au provocat schisma rămân.