Împăratul Constantin cel Mare

Primul împărat roman care a fost creștin, cinstit de Biserică împreună cu mama sa, Elena, ca întocmai cu Apostolii, la 21 mai. Proclamat împărat la York în 306, l-a învins pe Maxențiu la Podul Milvius în 312, după ce i s-a arătat semnul crucii cu cuvintele: prin acest semn vei învinge, așa cum a auzit Eusebiu chiar din gura lui. În 313, împreună cu Liciniu, a dat Bisericii libertatea, în 325 i-a convocat pe episcopi la Niceea, iar în 330 a inaugurat Constantinopolul, Noua Romă, care avea să fie inima creștinătății ortodoxe vreme de unsprezece secole. Biserica nu ascunde ce altceva este adevărat: în 326 a pus să fie uciși fiul său, Crispus, și soția sa, Fausta, și a fost botezat abia când era pe moarte, în 337, de Eusebiu de Nicomidia, un prieten al lui Arie. Botezul pe patul de moarte era obișnuit pe atunci, iar Biserica îl cinstește pentru botezul care a spălat tot ce fusese înainte și pentru ce a făcut pentru Biserică, nu ca pe un model de viață personală.