Autocefalia și organizarea bisericească

Starea unei Biserici care își este propriul cap: își alege întâistătătorul și episcopii prin propriul sinod și nu dă socoteală niciunei alte Biserici, păstrând totodată aceeași credință și aceeași Euharistie cu toate celelalte. Canonul vechi pe care se sprijină le cere episcopilor fiecărui neam să-l cunoască pe cel dintâi dintre ei și să nu facă nimic însemnat fără el, iar el nimic fără ei. Bisericile sunt înscrise în diptice într-o ordine de onoare asupra căreia nu cad pe deplin de acord: mai întâi Constantinopolul, Alexandria, Antiohia și Ierusalimul, apoi Moscova și, după ea, în ordinea pe care o păstrează Constantinopolul, Serbia, România, Bulgaria, Georgia, Cipru, Grecia, Polonia, Albania și Ținuturile Cehe și Slovacia. Sub autocefalie se află autonomia, ca la Sinai, în Finlanda și în Japonia. Felul în care o Biserică devine autocefală nu este unanim acceptat: Constantinopolul susține că o poate acorda el, alții că este nevoie de consimțământul tuturor, și de aceea Bisericile din America, din Ucraina și din Macedonia de Nord sunt socotite în chip diferit de Biserici diferite.