Cântarea bizantină

Arta psaltică, cântarea Bisericii grecești și rădăcina tuturor tradițiilor ortodoxe de cântare. Este o singură melodie, fără armonie și fără instrumente, cântată pe o notă ținută, isonul, și se mișcă în cele opt glasuri ale Octoihului, patru autentice și patru plagale, fiecare cu scara și caracterul său. Notația ei, neumele, notează pașii vocii, nu înălțimi fixe, și a fost simplificată în Noua Metodă de Hrisant de Madit și colaboratorii săi în 1814, forma pe care o citesc și astăzi psalții. Există trei feluri de a cânta: stilul irmologic, rapid și silabic, al canoanelor, stilul stihiraric, mai amplu, al cântărilor Vecerniei, și stilul papadic, lent și împodobit, al Heruvicului și al chinonicelor, al cărui mare maestru a fost Sfântul Cuvios Ioan Cucuzel, numit cel cu glas de înger. Cântările slave au crescut din ea. În 2019 UNESCO a înscris-o ca parte a patrimoniului lumii, ceea ce descrie cu dreptate felul în care a tratat-o dintotdeauna Biserica.