Iconoclasmul

Veacul și mai bine în care împărații bizantini au purtat război împotriva icoanelor. Leon al III-lea l-a început în anii 720, Constantin al V-lea l-a dus mai departe și a obținut întărirea lui de către sinodul de la Hieria, în 754, iar monahii au suferit cel mai mult: Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou a fost ucis în 765. Sinodul al VII-lea Ecumenic, întrunit la Niceea în 787 sub împărăteasa Irina și Sfântul Ierarh Tarasie, a restabilit icoanele, dar Leon al V-lea le-a interzis din nou în 815, iar Sfântul Cuvios Teodor Studitul a condus rezistența din exil. Împărăteasa Teodora și Sfântul Ierarh Metodie le-au restabilit definitiv în 843: este Triumful Ortodoxiei, prăznuit și astăzi în prima duminică a Postului Mare. Disputa Îl privea pe Hristos: dacă Cuvântul S-a făcut trup, El poate fi zugrăvit, iar a refuza icoana înseamnă a pune la îndoială Întruparea. Sfântul Cuvios Ioan Damaschin a spus-o limpede: nu mă închin materiei, ci mă închin Făcătorului materiei, Care pentru mine S-a făcut materie. Cinstea dată icoanei, a învățat sinodul împreună cu Sfântul Vasile cel Mare, trece asupra celui pe care îl înfățișează, iar adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu.