Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul (cca 580-662)

Dregător la curtea imperială care s-a făcut monah și teologul care a ținut Biserica statornică în mărturisirea deplinei omenități a lui Hristos, atunci când împăratul, patriarhii a trei scaune și aproape toți ceilalți căzuseră de acord să învețe că în El este o singură voință. Maxim a răspuns că o fire fără voința ei proprie nu este fire, așadar un Hristos fără voință omenească nu a mântuit voința omenească, adică tocmai ceea ce avea nevoie de mântuire: în grădina Ghetsimani, El a voit ca om ceea ce voia ca Dumnezeu. Pentru că a refuzat să tacă, a fost judecat la Constantinopol, i s-au tăiat limba și mâna dreaptă și a murit în surghiun, în Lazica, în 662. Sinodul al VI-lea Ecumenic i-a dat dreptate optsprezece ani mai târziu. Ambigua și scrierile sale despre rațiunile (logoi) creației se numără printre cele mai adânci lucruri din teologia ortodoxă. Pomenire: 21 ianuarie.