Chipul și asemănarea lui Dumnezeu

„Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”, spune cartea Facerii (Facerea 1, 26), iar Părinții au dat mare greutate celor două cuvinte. Începând cu Sfântul Irineu, mulți au înțeles chipul ca ceea ce are fiecare om prin creație (rațiunea, libertatea, capacitatea de comuniune cu Dumnezeu), iar asemănarea ca scopul chipului, a deveni asemenea lui Dumnezeu, adică îndumnezeirea. Pe unul îl avem prin creație, a scris unul dintre ei, iar pe cealaltă o dobândim prin alegere liberă. Nu toți Părinții au despărțit astfel cele două cuvinte, dar toți au învățat că chipul este întunecat de păcat și niciodată distrus și că Hristos, adevăratul Chip al Tatălui, a venit să-l refacă. Chipul nu este o parte a persoanei, ci persoana întreagă, trup și suflet, iar Biserica se poartă în consecință: la Liturghie, diaconul cădește icoanele și apoi pe credincioși, pentru că și ei sunt icoane.